Kaufland creşte legume şi fructe în parcări şi pe acoperişurile magazinelor

Economica.net
17 07. 2017
kaufland_6785493_94667600

Proiectul ‘Grădinărescu’, dezvoltat de companie împreună cu Asociaţia Institutul de Cercetare în Permacultură din România, include trei grădini urbane comunitare amplasate pe acoperişurile magazinelor Kaufland, patru în parcările sau în spatele magazinelor şi două în şcoli din Capitală. Primul magazin Kaufland cu acoperişul şi exteriorul deja transformate în grădini este cel situat în bd. Bucureştii Noi (nordul Capitalei), iar până la toamnă vor fi dotate şi cele din strada Barbu Văcărescu, din cartierele Tudor Vladimirescu şi Apărătorii Patriei, dar şi din şcoli.

Prima grădină urbană, amenajată la magazinul din bd. Bucureştii Noi, are o suprafaţă de 2.300 metri pătraţi. Grădina nu are scop comercial, iar legumele şi fructele nu vor fi vândute în magazine. Cei interesaţi pot veni să adopte o parcelă de grădină, pe care să o îngrijească sub îndrumarea specialiştilor. Grădina poate fi folosită şi ca spaţiu de învăţare pentru şcolile şi grădiniţele din zonă.

‘La finalizarea celor nouă grădini în Bucureşti, intenţionăm să identificăm şi alte locaţii unde spaţiul din jurul magazinelor ne permit astfel de proiecte’, a spus Valer Hancaş.

Potrivit unui studiu realizat de institutul BICEED pentru Kaufland România, şapte din zece români practică agricultura urbană, cultivând la domiciliu legume, verdeţuri, fructe, din dorinţa de a se bucura de propriile culturi şi produse naturale.

Dintre aceştia, peste jumătate aleg să cultive verdeţuri (57% dintre respondenţi), în timp ce 39% dintrei cultivă fructe, iar 27% – legume. Românii din mediul urban cultivă în special căpşuni – 25% dintre ei, lămâi – 20% dintre ei, roşii, cartofi, pătrunjel, cimbru şi rozmarin.

Balconul este locul preferat pentru agricultură urbană de 50% dintre respondenţi, în timp ce 14% dintre ei cultivă în faţa blocului, 8% – la periferia oraşului, iar restul se orientează spre parcele din afara oraşului.

Retailerul german Kaufland deţine peste 1.250 de magazine în şapte ţări, iar în România operează o reţea de 115 magazine.