Kaufland deschide al patrulea magazin din Pitești

16 07. 2025
Kaufland Pitești 2

Prin această investiție, compania ajunge la o rețea națională de 193 de hipermarketuri și creează aproximativ 75 de noi locuri de muncă.
Situat pe Bulevardul Petrochimiștilor 21A, noul Kaufland Pitești este construit pe o suprafață totală de peste 6.300 mp, cu un spațiu de vânzare de aproape 3.300 mp. Pe acoperișul magazinului vor fi instalate panouri fotovoltaice pe o suprafață de peste 1300 mp, care vor genera energie verde și vor diminua emisiile de CO₂.

Totodată, noul magazin este primul din Pitești care include un loc de joacă în aer liber pentru copii, cu o suprafață generoasă de peste 680 mp. Compania a investit și în modernizarea infrastructurii din zonă: a amenajat 47 de locuri de parcare publice pe Aleea Petru Poni, a reabilitat strada Petru Poni, precum și intersecția Horia, Cloșca și Crișan cu Bulevardul Petrochimiștilor, prin lucrări de asfaltare, modernizarea semaforizării și refacerea marcajelor rutiere.

Hipermarketul va fi deschis pentru public începând de joi, 17 iulie, și va avea un program de funcționare zilnic, cuprins între orele 07:00 – 22:30 de luni până sâmbătă, respectiv 07:30 – 21:00 duminica.

Hipermarketul oferă o gamă variată de produse, fiind prevăzut cu o vitrină asistată de peste 18 metri pentru produse proaspete, un raion extins de legume-fructe, brutărie, produse congelate, alimente de bază, dulciuri, drogherie, băuturi și produse nealimentare. La punctul Grill din exterior, clienții sunt așteptați cu un meniu variat de preparate gustoase, gata de savurat: pui rotisat (condimentat sau cu usturoi), pulpe de pui rotisate, crispy și nuggets de pui, cartofi prăjiți, mici, ceafă de porc și Thuringer. Oferta este completată de o selecție de băuturi răcoritoare și diverse sosuri.

Pentru a asigura un flux rapid de clienți și timp redus la cumpărături, magazinul este dotat cu șase case de marcat standard și 10 case express, de tip self check-out. Totodată, clienții pot utiliza serviciul K-Scan, care le permite să scaneze produsele pe măsură ce le adaugă în coș, urmând să finalizeze plata la casele de marcat de la ieșire.

Noua locație dispune de 233 de locuri de parcare, dintre care 10 sunt destinate persoanelor cu dizabilități, 8 sunt rezervate părinților, iar 3 sunt echipate cu stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Pentru cei care aleg transportul alternativ, sunt disponibile și 6 locuri special amenajate pentru biciclete.

Magazinul este prevăzut și cu o galerie comercială proprie, ce oferă acces la o varietate de magazine și servicii precum: cofetăria Laboratorul de Bucurii, Molini (preparate din zona Sibiului), Good2Go (tutun, loto, ziare), MG Phone Case (accesorii GSM), Remediu(produse naturiste), spălătoria self-service Laundromat, farmacia Dr. Max, Clinica de Chei (copiere chei), Hemerama (produse cosmetice), lockere pentru ridicarea coletelor (EasyBox, FanBox, GLS și DPD), stații de plată SelfPay și StartPay. În zona Grill sunt disponibile și automate de cafea Nestlé și Dallmayr.

În parcare va fi amplasată o rulotă Ice and Roll & Cake and Roll, care va oferi în sezonul rece kurtos kalacs, vafe și băuturi calde, iar în sezonul cald – înghețată, deserturi cu înghețată, vafe, bubble tea și alte băuturi răcoritoare.

Totodată, în linie cu angajamentul companiei față de protejarea mediului, noul magazin Kaufland din Pitești integrează și sisteme de colectare separată, precum:

• În interiorul magazinului, clienții vor găsi un automat de reciclare, de tip self-service, prevăzut cu 4 guri de colectare, unde pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Pot aduce aici și ambalaje din PET, sticlă și metal (cu volum de până la 3 litri), garanția de 0,50 RON fiind restituită doar pentru ambalajele cu simbolul „Ambalaj cu garanție” tipărit pe etichetă.

• În zona de la intrare, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor fi recompensați pe loc cu vouchere de 35% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de 193 de magazine în România.