Kaufland: În 2025 ne menținem într-o creștere organică obișnuită, de până în 10%. Ce transmite retailerul producătorilor locali

2025 seamană foarte mult cu anul anterior din punct de vedere al obiceiurilor de consum din România, unde atenția rămâne pe preț, dar continuă să crească interesul pentru produsele locale și regionale, a declarat pentru Economica Valeriu Hancaș, Corporate Affairs&Communication Director Kaufland.
Alina Stanciu - mar, 17 iun. 2025, 22:26
Kaufland: În 2025 ne menținem într-o creștere organică obișnuită, de până în 10%. Ce transmite retailerul producătorilor locali

Kaufland a atins însă „un prag maxim rezonabil” în ceea ce privește achizițiile de marfă de la producătorii și distribuitorii locali, 81% dintre cheltuielile totale cu furnizorii fiind alocate partenerilor din România. Iar aceasta înseamnă că, pe viitor, creșterile de achiziții din România vor fi mult mai lente și nu neapărat din preluarea unor volume mai mari din aceleași sortiment. Retailerul are nevoie de varietate.

„Legat de furnizorii locali, poate cineva ar spune că este o crestere mică,  dar când ajungi la pragul maxim rezonabil, adică  80% dintre furnizori sunt locali, creșterea de 1-2 procente este extrem de dificilă. Nu avem cum să umplem diferența cu volume. Avem nevoie mai degrabă de parteneriate de calitate, astfel încât să diversificăm sortimentul cu cea ce consumatorul caută. O să depășim acest prag, dar cu pași foarte mărunți”, a explicat oficialul Kaufland.

Anul trecut, Kaufland a colaborat cu aproximativ 2.500 de furnizori din România, ca și în 2023. De asemenea, 81% din cheltuielile totale cu furnizorii au fost alocate partenerilor locali care au încasat pe marfa vândută 2,93 miliarde de euro.

Cu un an în urmă, Kaufland cheltuit cu furnizorii locali 2,83 miliarde de euro dintr-un total de 3,58 miliarde de euro (79%).

Cât despre afacerile din prima jumătate a anului, managerul spune că retailerul „se menține într-o creștere organică”. „Avem o creștere organică în ultimii ani, undeva de până în 10%, și anul acesta ne menținem”, a explicat acesta.

Retailerul a anunțat pentru 2025 investiții în zece magazine noi și un buget similar cu cel din 2024, care s-a cifrat la 157 miloane de euro. Compania spune însă că al treilea centru logistic pe care îl va deschide la Miroslava, lângă Iași, este un proiect în așteptare. depozitul are o suprafață construită de aproape 63.000 mp, potrivit actului urbanistic. „S-a obținut autorizația de construcție, dar încă nu demarăm investiția din motive logistice”, ne-a mai spus Hancaș.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de 192 de magazine în România.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...