Kaufland România deschide un format premium de magazin, cu facilităţi ecologice, în nordul Capitalei

Economica.net
23 09. 2020
kaufland_sisesti_38047300

Magazinul este situat în nordul Capitalei, pe Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești. 100 de oameni au fost angajaţi la noul magazin Kaufland, spun oficialii companiei. 

Hipermarketul este prevăzut cu opt case de marcat standard și alte şase express tip self-service.

În ce constă formatul premium al noului magazin

În exteriorul magazinului, în parcare, este amenajat un spațiu special de vânzare a articolelor nealimentare de sezon.
Magazinul oferă facilități eco, fiind prevăzut cu două stații e-charge de încărcare a mașinilor electrice în regim fast charge, cu încărcare rapidă, în circa o oră.
Tot în parcare, clienții vor găsi un automat de reciclare tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje – PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la un litru), iar clienții care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere care poate fi folosit în magazin.
De asemenea, în magazin clienții pot recicla și ambalajele produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi în schimb cupoane cu 50% reducere la produse selecționate, conform campaniei lunare.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în opt țări, 132.000 de angajați și o rețea de 134 de magazine în România.