Kazahii de la KMG au crescut volumele de țiței transportat, creșterea activității rafinăriei Petromidia este una dintre principalele cauze

Compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, KazMunayGas (KMG), a transportat 39,3 milioane de tone de petrol în prima jumătate a anului 2023, informează publicația Trend.
Mihai Nicuţ - S, 12 aug. 2023, 22:02
Kazahii de la KMG au crescut volumele de țiței transportat, creșterea activității rafinăriei Petromidia este una dintre principalele cauze

Creșterea transportului de petrol prin intermediul conductelor principale a fost un motor-cheie în spatele acestei tendințe pozitive, cu o creștere substanțială de 4,9%, totalizând 34,7 milioane de tone. Această creștere poate fi atribuită transportului extins de petrol din câmpurile Kashagan și Tengiz prin sistemul KazTransOil spre Samara și sistemul Caspian Pipeline Consortium (CPC-care se oprește în portul rusesc Novorossiisk, de unde pleacă pe Marea Neagră, inclusiv spre România – n.red.)

În plus, a existat o creștere notabilă a transportului de petrol către portul Aktau, mai arată publicația.

Interesant pentru noi este că principala cauză a creșterii volumelor de țiței transportate pe mare a fost activitatea în creștere a rafinăriei Petromidia, cea mai mare din România, deținută de Grupul Rompetrol, controlat de KMG.

“Volumul total al transportului de petrol pe mare a crescut cu 12% , ajungând la 5,2 milioane de tone. Această creștere s-a datorat, în principal, restabilirii volumului de petrol transportat prin intermediul sistemului de conducte CPC în direcția portului Midia (România) prin Marea Neagră”, mai arat[ publicația.

Acum o săptămână, Midia Marine Terminal (MMT), companie membră a Grupului  Rompetrol (KMG International), a anunțat că a început lucrările de revizie la terminalul marin situat la 8,6 kilometri în largul Mării Negre și care asigură aprovizionarea cu țiței a rafinăriei Petromidia.  Cu o capacitate de transfer de 16 milioane tone/an, terminalul reprezintă unica facilitate de descărcare – încărcare țiței de acest tip din România.

Cel mai probabil, livrările către Petromidia au crescut în ultima vreme și din această cauză, pentru a se asigura stocurile.

“La acest moment, capacitatea de stocare a țițeiului, în parcul de rezervoare aflat în proximitatea rafinăriei Petromidia, este la nivel maxim, fiind asigurate materiile prime necesare pentru operarea în condiții optime a celei mai mari rafinării din România. În cazul în care va fi nevoie de stocuri suplimentare de materie primă, Rafinaria Petromidia va putea folosi soluții alternative pentru asigurarea necesarului, inclusiv din capacitățile de stocare aflate în Portul Constanța”, anunța Rompetrol, în informarea legată de începerea reviziei la terminalul din larg, proces care va dura trei săptămâni.

În primele trei luni alea anului, Petromidia a procesat 1,28 milioane de țiței și alte produse, față de doar 980.000 de tone în aceaași perioadă a anului trecut. Tot țițeiul rafinat a provenit din Kazahstan.

Citește și:

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...