Kazahstanul speră să strângă 3-5 miliarde de dolari din vânzarea unei participaţii din KazMunayGas

Fondul suveran de investiţii Samruk-Kazyna şi-a propus pentru anul viitor să strângă între trei şi cinci miliarde de dolari din vânzarea unui pachet de până la 25% din acţiunile grupului petrolier KazMunayGas, acţionarul majoritar la KMG International, a declarat vineri directorul fondului, Almasadam Satkaliyev, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 17 mai 2019, 13:49
Kazahstanul speră să strângă 3-5 miliarde de dolari din vânzarea unei participaţii din KazMunayGas

Până acum autorităţile kazahe nu au oferit nicio valoare pentru oferta publică iniţială pe care o au în vedere la KazMunayGas, cel mai important activ ce va fi scos la vânzare în cadrul programului de privatizare.

Planurile pentru o ofertă publică iniţială a KazMunayGas au fost amânate până dincolo de 2019, din cauza interesului redus al investitorilor pentru operaţiuni de tip IPO.

Almasadam Satkaliyev a declarat vineri presei că fondul suveran de investiţii Samruk-Kazyna va lista pe bursă active mai mici, precum compania aeriană Air Astana, înainte de a cota compania de petrol şi gaze KazMunayGas. Satkaliyev a mai spus că Samruk-Kazyna intenţionează să vândă un pachet de 10% din acţiunile Kazakhtelecom, reducându-şi astfel participaţia până la aproximativ 41%, la bursa de valori de la Astana în lunile iulie sau noiembrie. În prezent, grupul de telecomunicaţii are o capitalizare de piaţă de aproximativ 740 milioane de dolari.

De asemenea, Satkaliyev a spus că Samruk-Kazyna ar putea vinde un pachet suplimentar de 10% din acţiunile Kazatomptom, cel mai mare producător mondial de uraniu, companie care a fost cotată la bursele din Londra şi Astana în luna noiembrie a anului trecut prin vânzarea unui pachet de 15%, adăugând că momentul în care vor fi vândute noi pachete de acţiuni va fi determinat de condiţiile de pe piaţă.

JSC NC KazMunayGas este compania naţională de petrol şi gaze a Republicii Kazahstan, cu activităţi de explorare, producţie, rafinare şi transport de hidrocarburi din Kazahstan, care reprezintă interesele statului în industria de petrol şi gaze, fiind o companie integrată vertical cu ciclu complet de upstream, transport şi prelucrare, până la furnizarea de servicii specializate în industria de profil. KazMunayGas este acţionarul majoritar de la KMG International.

KMG International NV deţine şi desfăşoară operaţiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail şi trading pe mai multe pieţe internaţionale. Reţeaua de retail cuprinde peste 1.100 de puncte de alimentare carburanţi în România, Georgia, Bulgaria şi Moldova. Grupul derulează operaţiuni de upstream, servicii industriale şi la sondă.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri amendamente la Legea privind migraţia şi mobilitatea forţei de muncă, pentru a optimiza procedurile pentru accesul angajaţilor sezonieri din ţări terţe......
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru ...
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...