Kazakhstanul îşi construieşte a patra rafinărie, în parteneriat cu Iran

Proiectul comun va fi situat în vestul Kazakhstan-ului şi va costa cel puţin 6 miliarde de dolari. Ţara asiatică are un deficit de 30% pe rafinare, care este acum acopeit cu importuri din Rusia
Economica.net - mie, 22 iul. 2015, 11:19
Kazakhstanul îşi construieşte a patra rafinărie, în parteneriat cu Iran

Kazakhstan va lucra cu Iran pentru construcţia celei de-a patra rafinării de pe teritoriul său, în Mangistau, potrivit Tengrinews. Vice-guvernatorul din Mangistau  Rakimbek Amirzhanov a precizat că studiul de fezabilitate al proiectului şi contractul între cele două părţi privind construcţia rafinăriei vor fi încheiate în scurt timp, posibil până la sfârşitul anului, investiţia minimă anunţată fiind de 6 miliarde de dolari.

Amirzhanov a amintit că, în trecut, Iran a exportat cinci milioane de tone de ţiţei prin portul Aktau, din Kazakhstan. „Operaţiunile au fost benefice pentru ambele ţări. Acum, noi am convenit să construim o rafinărie împreună. Carburanţii de la Mangistau vor fi trimişi către porturile nordice din Iran, în timp ce partea de sud va livra ţiţei către companiile petroliere din Mangistau, ca şi pentru toată ţara noastră. Este în interesul ambelor părţi să avem această rafinărie”, a mai spus oficialul kazah.

În acest moment, Kazakhstan are trei rafinării, la Pavlodar, Atyrau şi la Oblasts, toate fiind deţinute majoritar de KazMunaiGas, patronul Rompetrol România. Cu toate acestea, capacitatea de rafinare nu acoperă cererea din ţara asiatică, defictul fiind de 1,5 milioane de tone sau 30% din toată piaţa. În prezent, acest deficit este acoperit cu importuri din Rusia.
Kazakhstan este în top 10 mondial la rezerve de ţiţei dovedite. Din 2007, statul kazah deţine Rompetrol România şi singura rafinărie din afara graninţelor proprii, Petromidia.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară, transmise prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente şi furaje al Comisiei Europene, au crescut cu 2% anul trecut,......
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat vineri că le va impune statelor Uniunii Europene taxe vamale de 100% dacă ...
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
Preşedintele AUR, George Simion, solicită că Alianţa pentru Unirea Românilor să intre la guvernare, susţinând că ...
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat poziţia
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat ...
Preşedintele Nicuşor Dan transmite că partidele au revenit la "blocajul politic", după ce PNL se angajase marţi să ...