KazMunaiGaz: Adoptarea memorandumului cu Rompetrol, un pas important pentru relaţiile cu Kazahstan

Adoptarea memorandumului dintre statul român şi Rompetrol este un pas important în dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Kazahstan, a declarat Sauat Mynbayev, directorul general al KazMunaiGaz, compania petrolieră kazahă de stat, care deţine integral Grupul Rompetrol. Acesta s-a întâlnit, luni, la Bucureşti, cu premierul Victor Ponta.
Economica.net - mar, 28 ian. 2014, 11:14
KazMunaiGaz: Adoptarea memorandumului cu Rompetrol, un pas important pentru relaţiile cu Kazahstan

Potrivit unui comunicat al companiei, remis marţi AGERPRES, Sauat Mynbayev a salutat decizia autorităţilor române şi sprijinul acordat de primul-ministru pe durata procesului de negociere, semnare şi adoptare a memorandumului dintre statul român şi Grupul Rompetrol.

‘Memorandumul este un pas important în dezvoltarea relaţiilor noastre în viitor, nu doar între KazMunaiGaz şi România, ci şi între cele două state. Acest nou parteneriat reprezintă un semnal puternic de confirmare a viziunii noastre, aceea de a poziţiona România ca pe un centru energetic regional, o punte între resursele Kazahstanului şi cererea de pe piaţa europeană’, a declarat Mynbayev.

Oficialul kazah a adăugat că ‘memorandumul ne dă nouă şi companiilor kazahe încrederea că România este un partener de încredere şi un prieten apropiat, un loc unde investiţiile străine sunt încurajate şi bine primite’.

Fondul de investiţii creat în urma memorandumului va respecta interesul celor două părţi – statul român şi Grupul Rompetrol – şi va avea o durată de investiţii de şapte ani, nivelul investiţional vizat în acest interval ridicându-se până la un miliard de dolari.

Rompetrol a identificat deja două proiecte majore, în valoare de aproximativ 350 milioane de dolari: realizarea unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia şi extinderea reţelei de benzinării pe piaţa locală, cu un impact pozitiv şi în comunităţile în care vor fi implementate – crearea directă a aproximativ 2.000 de locuri de muncă în diverse stadii ale proiectelor şi venituri generate de investiţii.

KazMunaiGaz şi-a exprimat, prin directorul general, angajamentul ferm de a-şi respecta toate obligaţiile asumate în acord şi a reiterat decizia strategică de a continua dezvoltarea operaţiunilor Rompetrol pe plan local şi regional, cu numeroase efecte benefice directe şi indirecte pentru România, se mai arată în comunicat.

‘Fiind o companie de stat, KazMunaiGaz reprezintă interesele naţionale ale Kazahstanului în sectorul de petrol şi gaze şi îşi asumă răspunderea de a încheia parteneriate strategice pentru livrarea hidrocarburilor produse pe plan intern către principalele pieţe de desfacere. Această strategie are la baza în principal dezvoltarea activităţilor şi operaţiunilor Rompetrol în regiune’, mai spun reprezentanţii companiei.

KazMunaiGaz, prin Rompetrol, acoperă arcul geografic format din zona Mării Caspice (Kazakhstan, Georgia), Mării Negre (Ucraina, Moldova, România, Bulgaria) cu Marea Mediterană (Franţa şi Spania).

În prezent, Rompetrol are peste 6.000 de angajaţi, iar Aportul Grupului la bugetul de stat este estimat la 1,45 miliarde de dolari pentru 2013, în timp ce nivelul total pentru perioada 2007-2013 se ridică la peste 7,5 miliarde de dolari.

Rafinăria Petromidia Năvodari este acum cea mai mare şi eficientă unitate de rafinare din România, la finalul unui proces de modernizare şi dezvoltare care a majorat capacitatea de producţie la 14.000 tone de ţiţei pe zi (5 milioane tone pe an), o investiţie care s-a ridicat la 1,3 miliarde dolari în perioada 2007 – 2012 (în total, peste două miliarde dolari).

La nivel european, Grupul Rompetrol deţine peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanţi în România, Franţa, Spania, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria şi Ucraina, care operează sub brandurile Rompetrol şi Dyneff.

Te-ar mai putea interesa și
De la 1 octombrie, automatele de sucuri și cafea au obligația să fie dotate cu aparate de marcat fiscale. Amenzi între 8.000 și 10.000 de lei
De la 1 octombrie, automatele de sucuri și cafea au obligația să fie dotate cu aparate de marcat fiscale. Amenzi între ...
Printr-un ordin dat de Autoritatea Națională de Administrare Fiscală se atrage atenția asupra faptului că automatele cu sucuri, sandvisuri saau cafea sunt obligate să fie dotate cu AMEF.......
Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai
Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul ...
S&P a retrogradat Israelul din cauza riscurilor geopolitice ridicate
S&P a retrogradat Israelul din cauza riscurilor geopolitice ridicate
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a coborât, vineri, ratingul Israelului, de la "AA minus" până la "A ...
CIA avertizează că Ucraina poate pierde războiul anul acesta, fără un nou ajutor militar
CIA avertizează că Ucraina poate pierde războiul anul acesta, fără un nou ajutor militar
Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), William Burns, a avertizat joi că Ucraina ar putea pierde războiul ...