Keith Kellogg, emisarul special al lui Trump, dă asigurări că SUA nu-i va impune un acord de pace Kievului
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2024/09/kiev-ucraina.jpg)
Kellogg, aflat în vizită la sediul NATO din Bruxelles, este așteptat miercuri în Ucraina pentru o vizită de trei zile în cursul căreia urmează să aibă o întrevedere cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Potrivit emisarului american, revine președintelui ucrainean să decidă dacă acceptă sau nu acordul care ar putea rezulta din aceste discuții ruso-americane.
„Decizia ucrainenilor este o decizie ucraineană”, a afirmat el în fața presei după întâlnirea cu reprezentanții țărilor membre NATO.
„Zelenski este liderul ales al unei națiuni suverane și aceste decizii sunt ale lui și nimeni nu le va impune unui lider ales al unei națiuni suverane”, a subliniat emisarul american.
Mai mulți lideri europeni s-au reunit luni la Paris pentru a încerca să găsească un răspuns comun care să asigure securitatea Bătrânului Continent și pentru a face față accelerării calendarului decis de administrația președintelui Donald Trump privind conflictul din Ucraina.
Temerea principală a liderilor europeni reuniți la Paris este legată de excluderea lor de la tratativele ruso-americane pentru un acord de pace în Ucraina, mai ales că emisarul special Keith Kellogg a declarat sâmbătă că Europa nu va fi la masa negocierilor, dar a susținut că-i vor fi luate în calcul interesele.