Kelemen Hunor spune că povara deficitului nu poate fi pusă pe cetățeni și economie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că este nevoie de o cură foarte puternică de slăbire pentru redresarea economiei şi a afirmat că cei care au guvernat până acum au cheltuit mai mulţi bani cu scopul de a câştiga alegerile pe care, de altfel, le-au pierdut, scrie News.ro.
News.ro - vin, 13 iun. 2025, 07:14
Kelemen Hunor spune că povara deficitului nu poate fi pusă pe cetățeni și economie

„Nu poţi să pui povara pe cetăţeni şi pe economie. Până la urmă, nu ei au făcut acest buget şi această gaură în buget anul trecut. Şi acest lucru s-a discutat mult. De unde am plecat şi unde am ajuns. Deci aceste lucruri trebuie discutate, fiindcă oricum oamenii le cunosc. Lucrurile trebuie discutate la modul cel mai serios şi fiecare discută serios şi responsabil, dar sunt viziuni diferite, recunosc acest lucru, nici nu trebuie să-l ascundem. Dacă vorbim de creştere de taxe versus tăieri, trebuie să fim conştienţi că nu se poate rezolva problema doar într-o singură zonă, într-un singură parte”, a declarat Kelemen Hunor, joi seară, la Antena 3.

Întrebat dacă noul guvern care va veni îşi va asuma o cură de slăbire pentru cheltuielile guvernamentale, Kelemen Hunor a declarat că nou guvern trebuie să lucreze pentru cetăţeni.

„O cură foarte puternică, foarte puternică şi trebuie să lucreze pentru cetăţeni. Şi nu spun acest lucru fiindcă am spus anul trecut în campanie, eu cred în acest lucrul. Că dacă ne uităm la tot ce a fost făcut greşit, se poate corecta”, a spus Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a fost întrebat ce a fost făcut greşit în 2024, el răspunzând că au fost cheltuite 70 de miliarde peste venituri. „Mă rog, 70 de miliarde cheltuie peste venituri. Şi de acolo apare această gaură mare”, a spus Kelemen Hunor.

Întrebat, de asemenea, pe ce s-au cheltuit aceşti bani, liderul UDMR a precizat că pe pensii şi salarii, în principal.

„O parte, sigur, au mers pe pensii şi pe salarii, că au fost creşteri importante, peste inflaţie şi acest lucru trebuie spus, dar, ok, era aşteptarea oamenilor şi supracontractare la investiţii. Anul trecut am avut 120 de miliarde investiţi. În acest an, sigur, şi datorită PNRR-ului a crescut la 150 de miliarde. Dar cu un an înainte era sub 100 de miliarde. A crescut şi PIB-ul. Este adevărat. Noi ne-am asumat o reformă fiscală în PNRR ”, a mai declarat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a afirmat că cei care au guvernat până la alegerile prezidenţiale au cheltuit foarte mulţi bani, cu speranţa că vor câştiga alegerile, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

„Într-un al electoral trebuie să recunoaştem că cei care au guvernat atunci au cheltuit mai mulţi bani şi cu gândul de a câştiga alegerile şi au şi pierdut alegerile. De aceea, am spus eu la un moment da,t că asta e artă, nu politică, ceea ce au făcut anul trecut. Noi când ultima dată am fost în guvern, înainte de această perioadă de 5 luni de zile, în 2023 iunie când am plecat, atunci deficitul era undeva la 2,6, la sfârşitul anului era 5,6, dacă nu mă înşel, în 2023. De la 5,6 sau 7 a sărit la 9,3. Vă daţi seama cât de mare a fost creşterea. Cât de mult s-a cheltuit pe datorire, fiindcă despre asta vorbim. Trebuia finanţat de undeva acea chetuială”, a spus Kelemen Hunor.

El a mai spus că este nevoie de construcţia de autostrăzi, mai ales că acestea sunt realizate în principal cu bani din PNRR.

„Trebuie să construim autostrăzi, construim autostrăzi. Autostrăzile, marea majoritate, se construiesc din PNRR. Cofinanţarea e relativ mare. Iniţial nu era atât de mare cofinanţarea pe autostrăzi, când a fost PNRR-ul acceptat, în 2021, dar între timp a fost criza energetică, a fost inflaţia şi războiul după 2022, care a crescut preţurile. Şi nu putea să acopere această creştere din PNRR, trebuia să acoperim din cofinanţiare. Da, este o creştere. Trebuie să facem autostrăzi, corect. Dar tu, şi într-un an electoral, trebuie să ştii să menţiuni echilibru. Că aşa vine factura peste tine”, a precizat Kelemen Hunor.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vremea se va menţine călduroasă în zona Municipiului Bucureşti, duminică şi luni, cu valori termice maxime ce vor ajunge la 33 de grade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie......
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare ...
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Înainte de Jocurile Olimpice din 2028, orașul californian Los Angeles își dezvoltă primul amplasament pentru taxiuri ...
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, ...