Sud-coreenii de la KHNP au început angajările pentru construcţia primei instalaţii de detritiere din Europa, la Cernavodă. Recrutează Quality Assurance Engineer pe salarii de peste 5.700 lei net

Korea Hydro & Nuclear Power Co Ltd, care face parte din grupul sud-coreean KEPCO, angajează Quality Assurance Engineer la Cernavodă, pe salarii nete de aproape 5.800 de lei, conform anunţului de recrutare, consultat de Economica.net. Candidatul selectat pentru acest post va asigura managementul calităţii construcţiei proiectului CTRF - prima instalaţie de detritiere din Europa şi a treia din lume.
Cristina Şomănescu - lun, 08 apr. 2024, 15:41
Sud-coreenii de la KHNP au început angajările pentru construcţia primei instalaţii de detritiere din Europa, la Cernavodă. Recrutează Quality Assurance Engineer pe salarii de peste 5.700 lei net

Korea Hydro & Nuclear Power Co. Ltd. (KHNP) este deținută integral de grupul coreean KEPCO. Grupul KEPCO deţine şi operează 21 de centrale nucleare în Coreea de Sud. KHNP are aproximativ 7.600 de angajaţi şi furnizează peste 34% din totalul energiei din Coreea de Sud, susţin oficialii grupului.

KHNP a deschis recent o sucursală în România şi a început recrutările la Cernavodă.

Compania sud-coreeană angajează acum pentru postul de Quality Assurance Engineer la Cernavodă.
Sunt eligibili pentru acest post candidaţii licenţiaţi, cu cel puţin 10 ani experienţă în managementul calităţii în domeniul nuclear, care au cunoştinţe cel puţin medii de engleză.
Contractul propus e pe perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire. Angajatorul ofertează candidaţii cu salarii nete de peste 5.700 de lei lunar.
Candidaţii pot trimite CV-urile pentru acest post până la 11 aprilie. Detalii, la acest link.

Candidatul selectat pentru acest post va asigura managementul calităţii construcţiei proiectului CTRF – prima instalaţie de detritiere din Europa.

Context

La 27 iunie 2023, Nuclearelectrica și Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) au semnat, la Seul, contractul de Inginerie, Procurare și Construcție (EPC) pentru finalizarea primei instalații de detritiere (CTRF) din Europa, la CNE Cernavodă.

Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) a fost selectată în calitate de contractant de inginerie, procurare și construcții (EPC) în urma unei proceduri de achiziție publică. KHNP operează o instalație similară pe amplasamentul centralei nucleare Wolsong.

CTRF va îndepărta tritiul din instalaţie folosind o tehnologie românească inovatoare, dezvoltată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea.
Instalația de detritiere de la Cernavodă (CTRF) va fi a treia instalație de detritiere din lume și prima din Europa și va oferi României posibilitatea de a deveni un centru european pentru producția și exportul de tritiu – combustibilul candidat al viitoarelor reactoare de fuziune.

Tritiul, un izotop al hidrogenului, este produs cu precădere în reactoarele cu apă grea cum ar fi CANDU. CTRF va elimina tritiul din apa grea a reactoarelor CANDU şi din instalaţiile de la centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă.

Instalația de detritiere (eliminare a tritiului) de la Cernavodă va include mai multe domenii de înaltă tehnologie: separare izotopică în fază lichidă, distilare criogenică și operare în vid înalt.

Durata de finalizare a proiectului este estimată la 50 de luni, iar tritiul produs va fi depozitat în containere specializate sigure și securizate, pregătite pentru utilizare ulterioară.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...