Kievul anunţă arestarea a cinci „sabotori”

Economica.net
30 06. 2014
flag_of_ukraine_29783100

Cei cinci ‘sabotori’ sunt toţi ucraineni din Harkov şi ei au fost prinşi în flagrant delict, a indicat pentru AFP purtătorul de cuvânt local al SBU, Vladislav Abdula. Ei acţionau ‘după ordine directe’ venite de la un cunoscut şef local separatist, Igor Bezler zis ‘Bies’ (‘demon’ în ucraineană), din regiunea Doneţk, mai precis din oraşul Gorlovka, a mai indicat Abdula.

Potrivit SBU, Bezler a fost identificat ca fiind cetăţean rus cu instruire militară într-o unitate de informaţii.

Persoanele arestate, a căror identitate nu a fost precizată, intenţionau, din ordinul lui Bezler, să plaseze explozibil pe calea ferată Kiev-Harkov, pentru a arunca în aer un tren ce transporta material pentru artilerie.

Anunţul SBU intervine cu câteva ore înainte de expirarea, luni seara, a regimului de încetare a focului între forţele ucrainene şi separatişti, cele două părţi acuzându-se reciproc de încălcarea armistiţiului. Potrivit unui purtător de cuvânt al ‘operaţiunii antiteroriste’ duse de armata ucraineană, un soldat a fost ucis şi mai mulţi au fost răniţi luni de tiruri ale separatiştilor.