Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care alocația de stat se indexează în fiecare an cu rata inflației

Legea care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care cuantumul alocaţiei de stat este indexat anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei, a fost promulgată, joi, de preşedintele Klaus Iohannis, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 09 nov. 2023, 20:28
Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care alocația de stat se indexează în fiecare an cu rata inflației

Măsura a fost luată în contextul majorării preţurilor pentru toate categoriile de bunuri şi servicii, arată actul normativ.

De la începutul anului trecut, alocaţia pentru copiii de până la doi ani a fost stabilită la 600 de lei, iar pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani, la 243 de lei. În cazul minorilor cu handicap, alocaţia este de 600 de lei.

Alocaţia de stat li se acordă şi tinerilor de peste 18 ani care sunt elevi de liceu sau şcoală profesională, până la terminarea studiilor, precum şi majorilor cu handicap care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani.

Adulţii cu handicap beneficiază, de asemenea, de o indemnizaţie compensatorie, între 60 şi 350 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a eşuat în eforturile sale de a înlocui dolarul american cu yuanul chinezesc – Bloomberg
Rusia a eşuat în eforturile sale de a înlocui dolarul american cu yuanul chinezesc – Bloomberg
Rusia a renunţat la eforturile care vizau înlocuirea dolarului american cu yuanul chinezesc în plăţile sale transfrontaliere, ca urmare a presiunilor vizând introducerea de sancţiuni secundare......
Două hoteluri noi în Ploieşti sub brandul Accor, dezvoltate împreună cu investitori locali
Două hoteluri noi în Ploieşti sub brandul Accor, dezvoltate împreună cu investitori locali
Accor, unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume, anunță semnarea a două contracte de franciză pentru dezvoltarea ...
Ai 3 mașini pe firmă? De la ce număr de vehicule merită un sistem de monitorizare prin GPS
Ai 3 mașini pe firmă? De la ce număr de vehicule merită un sistem de monitorizare prin GPS
Monitorizarea prin GPS este percepută, de cele mai multe ori, ca o soluție pentru companiile cu zeci sau sute de vehicule ...
Ce spune procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, după conferinţa președintelui Nicușor Dan
Ce spune procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, după conferinţa președintelui Nicușor Dan
Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, îi transmite preşedintelui Nicuşor Dan că există ...