Klaus Iohannis, într-o vizită de două zile la Washington. El va fi primit de președintele Biden la Casa Albă

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, informează Administrația Prezidențială prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 06 mai 2024, 21:20
Klaus Iohannis, într-o vizită de două zile la Washington. El va fi primit de președintele Biden la Casa Albă

Cu acest prilej vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaţionale şi bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi şefi de stat îl va ocupa situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, precum şi întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic. Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi reconfirmarea relaţiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state şi a cooperării multisectoriale.

Vizita preşedintelui Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate şi actor activ în gestionarea crizelor internaţionale şi respectat de către partenerii Alianţei Nord-Atlantice, arată Administraţia Prezidenţială.

Din delegaţia oficială care îl va însoţi pe şeful statului la Washington vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

În cursul zilei de miercuri, lui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.

Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu preşedintelui României, ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european, arată Administraţia Prezidenţială.

Conform sursei citate, Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie, în cei 24 de ani de la înfiinţarea premiului.

Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizaţie americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaţionale. Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalităţi care întruchipează esenţa relaţiei transatlantice şi care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate şi apărare, artă, activităţi umanitare etc.).

Printre personalităţile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără preşedinţii Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) şi George H.W. Bush (2009), vicepreşedintele SUA Joseph R. Biden Jr. (2011) – actualul preşedinte al SUA, preşedinţii Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) şi Jose Manuel Barroso (2014), prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum şi alţi şefi de stat şi de guvern sau lideri de organizaţii internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de stat Fidelis din acest an. Cele șapte emisiuni de titluri de stat Fidelis de......
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect ...
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...