Klaus Iohannis: România are nevoie de o strategie adevărată de promovare

Economica.net
08 01. 2015
iohannis_parlament_67489100

„România are nevoie de o strategie adevărată de promovare, care nu înseamnă un logo sau un clip publicitar, ci o viziune şi un complex de acţiuni care să definească cine suntem în lume ca naţiune şi ca stat. Mi-aş dori să fiţi partenerii mei într-un asemenea demers pentru că prin ceea ce faceţi sunteţi deja ambasadorii României, lucru pentru care vă mulţumesc”, a spus Iohannis, la Gala Ligii studenţilor români din străinătate, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.

El a arătat că performanţa şi patriotismul descriu cel mai bine ceea ce sunt şi ceea ce fac studenţii români din străinătate.

„Auzim că în România nu mai există modele, că tinerii nu mai găsesc repere în societatea de azi sau că din păcate valorile se bucură de prea puţină recunoaştere. Există modele, există valori şi există exemple, trebuie doar să privim dincolo de ceea ce sare mai repede în ochi şi să ascultăm dincolo de zgomot, trebuie să avem curajul să le recunoaştem şi să le promovăm”, a spus şeful statului.

Preşedintele Iohannis a precizat că finaliştii galei Ligii studenţilor români din străinătate sunt dovada că există modele şi repere.

„Există în toate domeniile oameni deosebiţi care pot fi la fel de bine să reprezinte exemple. Nu ei au lipsit, ci mai degrabă nouă ne-a lipsit preocuparea, noi nu i-am preţuit pe măsură şi când spun noi mă refer la cei care s-au aflat şi se află în poziţii de decizie, acolo unde au puterea de a schimba această stare de fapt”, a adăugat el.

Şeful statului a subliniat că din această perspectivă trei lucruri sunt esenţiale.

„În primul rând este momentul să redescoperim modelele şi reperele, să le scoatem la lumină şi să le respectăm, în al doilea rând dacă vrem să construim ceva durabil va trebui să asumăm performanţa ca obiectiv în toate domeniile şi în fine pe termen lung va trebui să investim în educaţia care duce la performanţă, educaţia de calitate care răspunde provocărilor actuale”, a arătat preşedintele Iohannis.

El a spus că un ţel comun este aducerea înapoi în ţară a tinerilor.

„Nu întâmplător am vorbit la învestire despre o Românie în care îşi face loc stabilitatea, aprecierea valorii şi calmul, de a avea opţiunea şi de a putea alege. Deşi pare ceva abstract, nu este, are o consecinţă foarte concretă. Acesta este climatul în care poate apărea prosperitatea. Nu întâmplător am spus că este nevoie de reformarea sistemelor publice, începând cu sănătatea şi educaţia. Românii plecaţi peste graniţe vor veni înapoi când vor găsi în ţară condiţii comparabile cu cele din Occident, când vor avea aici perspectiva prosperităţii, când vor avea o educaţie care oferă un viitor copiilor lor şi un sistem sanitar şi corect. Cred că mai avem un obiectiv, reprezentarea cu demnitate a ţării noastre în lume”, a arătat Iohannis.

El a felicitat LSRS pentru iniţiativa organizării galei şi pentru întreaga activitate, arătând că aceasta face neînsemnate graniţele fizice şi distanţa.

„Vă felicit pentru consecvenţă, pentru pasiunea voastră care face neînsemnate graniţele fizice şi distanţa. Sunteţi deja câteva mii de oameni în peste 50 de ţări angrenaţi în acest proiect, care face cinste României”, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a decernat premiul pentru cel mai bun student în România lui Ionuţ Budişteanu, informatician şi inventator, câştigător la concursuri internaţionale de renume.