Klaus Iohannis şi-a început mandatul prezidenţial – sinteză

Economica.net
21 12. 2014
p_173146_760x420_00_70_58263000

Iohannis a depus jurământul de învestitură în funcţia de şef al statului în Parlament, într-o şedinţă solemnă, în care parlamentarii au luat act de începerea exercitării mandatului de preşedinte iar patriarhul Daniel şi-a dat binecuvântarea.

În discursul susţinut în faţa parlamentarilor, noul şef al statului a declarat că va fi preşedintele tuturor românilor şi că este onorat de încrederea pe care alegătorii i-au acordat-o.

Cel de-al patrulea preşedinte al României după 1989 a spus că îşi doreşte ca la finalul mandatului său România să fie spaţiul unei alte stări de spirit, al unui alt climat social, unde să fie prezente stabilitatea, aprecierea valorii şi calmul. În plus, preşedintele Iohannis a arătat că doreşte o schimbare profundă a ţării, astfel încât România să iasă din zona senzaţionalului şi a spectacolului.

Preşedintele Iohannis a cerut încredere şi răbdare, arătând că numai aşa se poate realiza o construcţie durabilă.

Iohannis a susţinut necesitatea reconstrucţiei instituţiilor politice astfel încât să fie constituit ‘un edificiu statal durabil pentru 50, nu pentru cinci ani’.

De asemenea, el a arătat că lupta împotriva corupţiei trebuie continuată, pentru că nu există o altă cale pentru România decât aceea a unei ţări eliberate de corupţie.

Noul şef al statului a propus un ‘consens naţional’ pentru a sprijini integrarea efectivă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi un consens al partidelor parlamentare pentru menţinerea pe termen lung a bugetului Apărării la cel puţin 2% din PIB, precizând că în primele şase luni ale mandatului va prezenta strategia naţională de apărare.

Iohannis a anunţat că va chema la consultări partidele politice pe teme fundamentale: obiectivele de ţară, o modalitate de lucru şi de dialog permanent şi un calendar cu etape şi acţiuni.

După depunerea jurământului în Parlament, Klaus Iohannis a mers la Palatul Cotroceni împreună cu soţia sa, Carmen, unde a fost primit cu onoruri militare. Într-o zi care a debutat cu ploaie, chiar în momentul în care Iohannis a urcat pe podiumul amenajat pentru a primi onorul gărzii de onoare a apărut soarele.

La intrarea în palat, cei doi au fost primiţi de Traian Băsescu şi soţia sa, Maria.

A urmat ceremonia predării colanului, la care au participat şi viitorii consilieri ai lui Iohannis şi echipa lui Băsescu.

Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni după onorul dat de garda de onoare la încheierea mandatului prezidenţial. El a salutat, cu lacrimi în ochi, regimentul militar, a sărutat drapelul şi a salutat presa, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, cât şi pe cei care îl aşteptau afară.

Câteva sute de susţinători şi de opozanţi l-au aşteptat la ieşirea din Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis organizează începând cu ora 15,00 o recepţie la Palatul Cotroceni, cu o listă de invitaţi care nu este publică.