KMG: Sperăm ca anul viitor să avem pierderi zero sau chiar să trecem pe profit

Grupul KMG International (fostul Rompetrol Grup) a înregistrat, în 2014, o reducere a pierderilor până la 58 milioane dolari, conducerea companiei estimând că anul viitor ar putea ajunge la zero, sau chiar să obţină un uşor profit.
Economica.net - mar, 07 apr. 2015, 12:18
KMG: Sperăm ca anul viitor să avem pierderi zero sau chiar să trecem pe profit

‘Profitul net a fost de excepţie. Încă avem rezultate negative, dar am făcut un pas important. Suntem cu peste 50 milioane sub zero şi sperăm ca, anul viitor, să atingem un nivel zero sau chiar să trecem pe profit’, a declarat, marţi, la Petromidia, Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior KMG International.

Pe fondul evoluţiilor internaţionale ale ţiţeiului şi ale produselor petroliere, KMG International a atins, în 2014, o cifră netă de afaceri de 11,4 miliarde dolari, în creştere cu 2% faţă de rezultatul obţinut în 2013, scrie Agerpres.

Creşterea producţiei şi a vânzărilor de produse petroliere, coroborate cu optimizarea fluxurilor operaţionale şi financiare, dar şi continuarea programului ‘Change for Good’ au contribuit, în 2014, la dublarea profitului operaţional (EBITDA) până la un nivel de 140 milioane dolari şi la o îmbunătăţire cu 61 milioane dolari a rezultatului net (minus 58 milioane dolari).

‘EBITDA a fost mai mare decât media anuală a ultimilor cinci ani, şi a ajuns la peste 140 milioane dolari. am stabilit un nivel de sustenabilitate şi sperăm să îl depăşim în viitor’, a spus Zhangulov.

Iniţiat în 2013, programul ‘Change for Good’ şi-a propus o eficientizare şi o îmbunătăţire până în 2018 a întregului flux de operaţiuni specifice activităţilor de rafinare – petrochimie, trading – aprovizionare cu materie primă, retail – marketing, upstream – servicii industriale. De asemenea, acesta urmăreşte şi o reducere a cheltuielilor operaţionale şi o creştere a profitabilităţii, efectul economic vizat fiind de aproximativ 130 milioane dolari până în 2018 (28 milioane dolari în 2014, respectiv 30 milioane dolari în 2015).

Anul trecut, contribuţiile totale ale companiilor membre KMG International la bugetul de stat, dar şi la bugetele locale, s-a ridicat la aproximativ 1,93 miliarde dolari, din care circa 1,8 miliarde dolari a reprezentat aportul Rompetrol Rafinare (1,4 miliarde dolari, în 2013).

În acelaşi timp, exporturile Rompetrol Rafinare s-au ridicat la peste două miliarde dolari, în 2014 (1,7 miliarde dolari, în 2013 şi 1,7 miliarde dolari în 2012), fiind pe primul loc în topul celor mai mari exportatori interni de produse petroliere şi pe locul doi la nivel naţional.

Cantitatea de materie primă procesată de cele două rafinării ale Grupului (Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti), dar şi de divizia de petrochimie – singura entitate de profil din Romania în funcţiune, s-a ridicat, în 2014, la peste 5,54 milioane tone, în creştere cu 21% faţă de nivelul atins în 2013.

Rafinăria Petromidia a atins, anul trecut, un record istoric al materiilor prime procesate – peste 5 milioane tone, cantitatea totală prelucrată de aceasta din 1979 – anul intrării în exploatare şi până în prezent fiind de peste 100 milioane tone de materie primă.

Pe fondul unei creşteri cu 22% a producţiei de carburanţi la rafinăria Petromidia (producţie record de motorină – 2,43 milioane tone faţă de 1,91 milioane tone în 2013), vânzările de produse petroliere prin staţiile Rompetrol din România, Bulgaria, Moldova şi Georgia s-au majorat cu 15% faţă de indicatorul din 2013, ajungând la un nivel de 2,23 milioane tone.

În acelaşi timp, activităţile de trading ale Grupului (vânzările de produse finite, achiziţia de materii prime pentru unităţile de producţie) în regiunea Mării Negre s-au înscris în 2014 pe un trend ascendent, cu 22% peste nivelul din 2013 (11,5 milioane tone). Aceste volume s-au reflectat şi la nivelul diviziei de supply-chain, care a gestionat pe plan intern circa 550 de nave, 670 de trenuri care au plecat din rafinărie către cele 7 depozite din România şi alte sute de cisterne pentru benzinăriile Rompetrol şi ale partenerilor interni.

Printre performanţele atinse de companiile membre ale KMG International în 2014 se numără şi scăderea costului de procesare la 21,2 dolari/tonă – cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani, creşterea randamentelor pentru motorină (cu 48,8%) şi a randamentelor pentru produse albe (cu 85,7%), atingerea capacităţii maxime de producţie de polipropilenă (90.000 tone, în 2014), producţie record de bitum (61.400 tone) şi n-hexan (64.000 tone), reducerea cu 5% a costurilor de logistică şi cu 10% a pierderilor de produse petroliere. La acestea se adaugă finalizarea programului de modernizare şi rebranding a 90 de staţii Rompetrol din România şi implementarea noului concept de benzinărie în Moldova şi Georgia.

Cu peste 7.000 de angajaţi în 12 de ţări, KMG International NV este una dintre cele mai mari companii petroliere care operează în România şi un jucător important în bazinele Mării Negre şi al Mării Mediterane. Compania are activităţi în principal în rafinare, petrochimie, retail, trading şi servicii industriale.

În România, KMG International deţine una dintre cele mai mari şi cele mai moderne rafinării din regiunea Mării Negre – Petromidia Năvodari – cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone de materie primă pe an şi Vega Ploieşti.

Petromidia este prima rafinărie certificată în conformitate cu normele europene de mediu. Poziţia sa strategică aproape de portul Constanţa permite transportul maritim rapid de ţiţei şi produse petroliere către filialele KMG Internaţional în Republica Moldova, Georgia, Bulgaria, Turcia, precum şi către alţi parteneri tradiţionali din regiunea Mării Negre.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...