Kommersant: Producția și exporturile de petrol ale Rusiei au scăzut cu puțin în luna octombrie

31 10. 2022
Extractie petrol Rusia

Până acum, producţia de petrol a Rusiei s-a dovedit rezilientă în contextul sancţiunilor occidentale impuse după invadarea Ucrainei, dar statele membre ale Uniunii Europene, principalii consumatori de ţiţei rusesc timp de decenii, nu îl vor mai achiziţiona din 5 decembrie, în urma embargoului care va fi impus de blocul comunitar.

Citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, Kommersant susţine că producţia de petrol a Rusiei în octombrie s-a situat la 1,47 de milioane de tone pe zi, echivalentul a 10,78 de milioane de barili pe zi (bpd), în scădere faţă de nivelul din septembrie, de 10,8 milioane bpd, anunţat săptămâna trecută de Oficiul de Statistică din Rusia (Rosstat).

De asemenea, exporturile Rusiei de petrol pe mare şi prin conducte au scăzut cu 2% din septembrie, la aproximativ 640.000 tone pe zi (4,7 milioane bpd), susţine publicaţia rusă.

Unul dintre motive îl reprezintă colapsul producţiei la proiectul offshore Sakhalin 1, abandonat de ExxonMobil după ce Rusia a invadat Ucraina.