Kosovo: 300 de cravate au fost agăţate în faţa guvernului, după decizia premierului de a-şi dubla salariul

Economica.net
27 12. 2017
kosovo_03088600

‘Trebuie să fiu la nivelul responsabilităţilor mele. Sunt obligat să port cravată, nu pot să ies oricum, trebuie să am o cămaşă’, a declarat săptămâna trecută Ramush Haradinaj într-un interviu, justificând majorarea salariului său.

Haradinaj, care a prezentat recent în faţa parlamentului raportul pentru primele 100 de zile ale mandatului său în fruntea guvernului, a făcut ca printre primele decizii votate să fie şi cea privind majorarea salariului său de la 1.500 la 3.000 de euro pe lună.

Reacţionând la această măsură, militanţi din ONG-ul ‘Beyond the wall’ (în spatele zidului) au organizat o chetă de cravate destinate premierului.

‘Ramush Haradinaj este premierul oamenilor săraci care câştigă 200 de euro pe lună’, a declarat Kushtrim Mehmeti, un responsabil al ONG-ului. ‘El nu trebuie să uite că reprezintă oameni a căror problemă nu este cravata, ci sărăcia’, a subliniat acesta.

Iniţiativa, al cărei scop este de a ironiza ‘nevoia lui Haradinaj de a arăta bine’, a fost susţinută de numeroşi oameni, care au donat cravate.

Kosovo este unul dintre cele mai săraci teritorii ale Europei, cu o rată de şomaj de circa 30% şi un procent similar de oameni care trăiesc în condiţii de sărăcie relativă. Opt la sută dintre kosovari se află într-o situaţie de sărăcie extremă