KPMG Restructuring şi Dascăl Insolvency ar putea fi lichidatorii judiciari în cazul falimentului Astra Asigurări

Economica.net
09 10. 2015
86667_1_13418100

‘Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat, prin derogare de la procedura privind agrearea şi selecţia practicienilor în insolvenţă de către ASF, transmiterea către Tribunalul Bucureşti a listei cuprinzând cele două societăţi de practicieni în insolvenţă, KPMG Restructuring SPRL şi Dascăl Insolvency SPRL , selectate de către Comisia de avizare constituită la nivelul Autorităţii, în vederea numirii ca lichidator judiciar provizoriu în dosarul de faliment al Societăţii de Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A’, se arată într-un comunicat al ASF transmis AGERPRES.

Consiliul ASF a solicitat, la finalul lunii august a acestui an, intrarea în faliment a societăţii Astra Asigurări şi a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a companiei.

Conform legii, falimentul unei societăţi de asigurare este hotărât de către o instanţă judecătorească. Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) va efectua plăţile către creditorii de asigurări de la data rămânerii definitive a hotărârii privind deschiderea procedurii de faliment în limita plafonului legal (450.000 lei/creditor de asigurare).

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a încheiat procesul de transfer al dosarelor de daună, al contractelor de asigurare şi al bazelor de date de la Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra SA., preluând, la data de 1 octombrie 2015, un număr de 57.210 de dosare de daună, inclusiv dosare de răscumpărare, şi 2.046.604 de contracte de asigurare în vigoare.

Astfel, în România au fost preluate 1.826.483 de poliţe şi 51.566 de dosare daună, în Germania – 6.128 de poliţe şi 193 de dosare de daună, în Slovacia – poliţe: 22.752, dosare daună: 642; Ungaria – poliţe:191.241, dosare daună: 4.809.