Kremlin: Negocierile dintre Moscova şi Kiev nu au produs progrese majore. Un embargou la petrol ar afecta UE, nu SUA

Kremlinul a declarat luni că discuţiile de pace dintre Moscova şi Kiev nu au produs deocamdată niciun progres major, şi a cerut statelor care pot exercita o influenţă asupra Ucrainei să recurgă la ea pentru a determina Kievul să adopte o poziţie mai constructivă la negocieri, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 21 mart. 2022, 12:01
Kremlin: Negocierile dintre Moscova şi Kiev nu au produs progrese majore. Un embargou la petrol ar afecta UE, nu SUA

Vorbind cu reporterii prin teleconferinţă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că mai trebuie făcute încă progrese semnificative la negocieri pentru a exista o bază pentru o posibilă întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Agerpres.

Cu aceeaşi ocazie, Peskov a spus că Europa va fi lovită puternic în eventualitatea unui embargou asupra petrolului rusesc, care va dezechilibra din punct de vedere energetic continentul, dar nu va afecta şi Statele Unite. Subiectul oricărui embargou petrolier este unul foarte complex, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Guvernele din ţările membre ale Uniunii Europene vor analiza un posibil embargou asupra petrolului rusesc în contextul în care liderii europeni se vor întâlni săptămâna aceasta cu preşedintele american Joe Biden pentru o serie de summituri concepute să întărească răspunsul Occidentului la invazia Rusiei.

Statele UE vor începe luni discuţiile la nivel de miniştri de externe, iar surse diplomatice au dezvăluit pentru Reuters că ţările baltice susţin un embargou pentru petrolul rusesc ca următorul pas logic, în timp ce Germania afirmă că nu trebuie luate măsuri pripite având în vedere preţul şi aşa ridicat al energiei în Europa.

Autorităţile de la Moscova au avertizat că eventualele sancţiuni UE care să vizeze petrolul rusesc ar putea determina Moscova să închidă marile conducte de gaze care alimentează Europa. UE depinde de Rusia pentru 40% din necesarul său de gaze naturale, iar Germania, prima economie a Europei, este cea mai dependentă de gazele ruseşti. În plus, Germania este şi cel mai mare cumpărător de petrol rusesc din UE.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...