Kremlinul anunţă că Putin nu-l va primi pe secretarul de stat al SUA în cadrul vizitei la Moscova

Economica.net
10 04. 2017
putin_44680996877643_47335800

Însă şeful diplomaţiei americane se va întâlni cu omologul său rus Seghei Lavrov, a precizat Dmitri Peskov.

Atacul cu rachete de croazieră din Siria a arătat o lipsă de voinţă totală a Washingtonului de a coopera în dosarul sirian, a apreciat reprezentantul Kremlinului, scrie News.ro.

Îndemnarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad să părăsească puterea nu va ajuta la soluţionarea crizei, a avertizat Peskov.

”Nu există vreo alternativă” la negocierile de pace de la Geneva şi Astana, a apreciat reprezentantul Kremlinului.