La ce preţ al petrolului intervine un risc critic pentru România – Efecte secundare deosebit de puternice ameninţă economia ţării noastre (analiză XTB)

Un nou val de scumpiri ale petrolului poate afecta preţurile şi ritmul economiei româneşti, în condiţiile în care sensibilitatea indicelui preţurilor de consum (IPC) din România la pieţele energetice are o valoare importantă, iar o creştere permanentă de 10% a preţurilor la carburanţi implică o majorare de 0,3 puncte procentuale a inflaţiei anuale, relevă o analiză realizată de XTB, dată vineri publicităţii.
AGERPRES - vin, 17 apr. 2026, 13:41
La ce preţ al petrolului intervine un risc critic pentru România - Efecte secundare deosebit de puternice ameninţă economia ţării noastre (analiză XTB)

„Economia României se confruntă cu o perioadă cu inflaţie ridicată, unul dintre principalii factori responsabili fiind volatilitatea preţului petrolului. În aceste condiţii, scumpirea petrolului poate pune presiune suplimentară asupra preţurilor interne şi poate încetini creşterea economică. Sensibilitatea indicelui preţurilor de consum (IPC) din România la pieţele energetice are o valoare importantă, întrucât o creştere permanentă de 10% a preţurilor petrolului implică şi o majorare de 0,3 puncte procentuale a inflaţiei anuale”, susţine Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România.

Potrivit acestuia, este vorba despre o relaţie de dependenţă ce se desfăşoară în etape. Impactul imediat se produce prin preţurile ridicate ale combustibilului la pompă în primul an, urmat de efecte indirecte în următorul an, pe măsură ce costurile de transport şi de producţie industrială se propagă în lanţul de aprovizionare.

„Aceste efecte secundare sunt deosebit de puternice, deoarece categoria bunurilor nealimentare, care include energia şi combustibilul, are o pondere substanţială de 49% în ‘coşul’ inflaţiei”, atrage atenţia Puiu.

În cazul în care preţul mediu al petrolului Brent ar creşte de la 70 de dolari la 100 de dolari pe baril, ar fi generată o majorare de peste 40% a costurilor de achiziţie. Astfel, se estimează că această schimbare va adăuga aproximativ 1,29 puncte procentuale la rata anuală a inflaţiei din România, explică acesta, scrie Agerpres.

Risc critic la peste 120 de dolari/barilul

În plus, un scenariu în care petrolul ar putea ajunge la 120 de dolari pe baril, evidenţiază un risc critic. O astfel de creştere ar putea devia previziunile privind inflaţia cu până la 1,5 puncte procentuale, cu potenţialul de a forţa Banca Naţională a României (BNR) să adopte o poziţie monetară mai drastică pentru a contracara aceste şocuri externe.

„Efecte similare sunt estimate şi în alte economii europene, însă amploarea lor diferă în funcţie de structura fiecărei pieţe. De exemplu, în Cehia, un şoc al preţului petrolului ar putea adăuga între 0,2 şi 1,9 puncte procentuale la inflaţie şi ar reduce ritmul de creştere economică. Comparativ cu Germania, impactul asupra economiei cehe este estimat ca fiind mai puternic, pe fondul unei dependenţe mai ridicate de petrol. Această diferenţă arată că vulnerabilitatea la astfel de şocuri externe este influenţată direct de structura economică şi de consumul energetic”, subliniază analistul.

Deşi petrolul este o marfă globală cotată în dolari (USD), cursul de schimb al monedei româneşti acţionează ca o pârghie secundară pentru inflaţia internă.

Efectul de „transmisie” a evoluat cu mult de la începutul perioadei de tranziţie, când deprecierea monedei avea o rată de transmisie de 60% până la 70%. În contextul actual, aceasta s-a stabilizat la un maxim de 25%, indicând un cadru monetar mai matur şi o rezilienţă crescută a producţiei interne, punctează analistul XTB România.

Totuşi, în opinia lui Radu Puiu, strategia BNR de „flotare controlată”, prin intervenţii menite să limiteze fluctuaţiile bruşte, rămâne vitală pentru stabilitatea economică a ţării. Pentru că importurile de energie sunt în mare parte denominate în dolari, orice depreciere bruscă a leului ar accentua efectele negative ale creşterii preţurilor petrolului, creând un „dublu impact” asupra IPC, care ar fi dificil de absorbit de către gospodării.

„Persistenţa inflaţiei ridicate, în perioada 2022 – 2026, a trecut de la o problemă temporară, la o frână structurală pentru creşterea PIB (Produsul Intern Brut). Mecanismele acestei încetiniri sunt determinate în principal de erodarea consumului. Inflaţia ridicată diminuează puterea de cumpărare a gospodăriilor, iar într-o economie în care consumul privat este un motor principal, acest lucru duce la o răcire a activităţii economice. În plus, creşterea costurilor operaţionale acţionează ca o taxă asupra producţiei industriale, reducând marjele de profit şi descurajând investiţiile de capital necesare pentru creşterea pe termen lung”, atenţionează acesta.

Calea României către o stabilitate a preţurilor rămâne strâns legată de tendinţele energetice globale. Deşi BNR poate gestiona într-o oarecare măsură volatilitatea valutară, „inflaţia importată” din sectorul petrolier rămâne o variabilă externă care continuă să pună la încercare rezilienţa consumului privat intern, dar şi creşterea reală globală a PIB-ului. O analiză realizată la începutul lui 2026 de S&P Global a evidenţiat faptul că şocurile severe ale preţurilor petrolului ar putea contribui la o contracţie de până la 1% a PIB-ului României, adaugă specialistul.

Grupul XTB este un furnizor internaţional de produse, servicii şi soluţii tehnologice de tranzacţionare şi investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
Operatorii aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor fi reuniţi sub o guvernanţă comună, după modelul ROMARM, şi vor forma Grupul Aeronautic Naţional, pentru......
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Un microbuz a lovit joi seară un tren de marfă oprit la peronul de încărcare a vehiculelor din Tunelul Canalului Mânecii, ...
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul „o singură dată”
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei ...
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul "o singură dată" (statul ...
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul acesta – Program guvernare
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul ...
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaţionalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să ...