La Cluj s-a inaugurat un Centru unde studenţii, rezidenţii şi medicii pot exersa pe manechine

Economica.net
23 11. 2011

Centrul are ca scop creşterea siguranţei pacientului şi a actului medical, oferind studenţilor, rezidenţilor şi medicilor specialişti posibilitatea de a-şi însuşi sau consolida aptitudinile practice.

Centrul de aptitudini practice şi simulare în medicină inaugurat la UMF Cluj-Napoca este cel mai modern şi complex centru de profil şi singurul din România care reuneşte simulări pentru diverse manopere şi tehnici medicale pentru majoritatea disciplinelor. A fost creat cu scopul de a se ajunge ca elemente practice ale activităţii medicale să poată fi însuşite în laborator pe manechine şi echipamente, şi nu direct pe bolnav. Faptul că poţi repeta de câte ori este nevoie un gest dintr-o operaţie chirurgicală pentru a-l efectua corect, fără a lucra direct pe om, este elementul de bază al unei educaţii moderne„, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Constantin Ciuce.