La fel ca ţarii ruşi acum două secole, Putin se teme de o revoluţie decembristă

„Principala lecţie a revoluţiei decembriste este că statul rus nu îşi poate permite să fie slab… Statul rus are valoare doar atunci când se poate apăra”, a declarat recent Konstantin Ciuicenko, ministrul justiţiei din Rusia.

Un grup de ofiţeri, aristocraţi şi intelectuali au profitat de moartea ţarului Alexandru I în decembrie 1825 pentru a organiza o revoltă inspirată de idei liberale care proveneau din Statele Unite şi Europa şi de exemple precum revolta din 1820 condusă de spaniolul Rafael del Riego.

„Din scânteie va izbucni o flacără (…) Din lanţuri vom făuri săbii/Şi din nou vom reaprinde focul libertăţii/Şi cu aceasta ne vom năpusti împotriva ţarilor”, scria poetul Aleksandr Odoevski.

Experţii cred că actualele elite sunt pe deplin conştiente de faptul că Putin a greşit aprobând ceea ce este cunoscut sub numele de „operaţiune militară specială” din Ucraina şi că, în plus, războiul este acum imposibil de câştigat, dar că aceste elite sunt legate de mâini şi de picioare.

Agenţii străini sunt noii decembrişti

Uniunea Sovietică i-a idealizat pe decembrişti, a căror revoltă a fost considerată primul precursor al revoluţiei care a pus capăt definitiv vechiului regim. Cu toate acestea, reacţia oficialilor actuali şi a autoproclamaţilor istorici ai Kremlinului este foarte diferită.

Ciuicenko consideră că rebelii de acum 200 de ani sunt precum agenţii străini ai zilelor noastre, deoarece nu sunt doar oameni influenţaţi de Occident, ci instrumente de influenţă folosite pentru a destabiliza situaţia politică internă.

În ochii Kremlinului, şi deşi nu a avut niciun fel de legătură cu elitele, un decembrist de manual ar fi liderul opoziţiei, Aleksei Navalnîi – ucis într-o închisoare arctică, potrivit susţinătorilor săi -, deoarece ideile sale erau departe de interesele poporului rus.

Nu contează prea mult că decembriştii, susţinuţi de poetul Aleksandr Puşkin, au căutat, printre altele, să pună capăt iobăgiei, să introducă o ordine constituţională, să desfiinţeze clasele sociale şi să surmonteze înapoierea economică şi tehnologică a Rusiei în comparaţie cu restul Europei.

Această revoltă ar fi putut schimba istoria Rusiei, dar, potrivit multor experţi, reprimarea ei a adâncit izolarea Rusiei, a radicalizat disidenţa – Alexandru al II-lea avea să fie asasinat într-un atac terorist – şi a amânat schimbarea: iobăgia nu a fost abolită decât în 1861, prima Dumă (parlamentul rus – n.r.) nu a fost creată decât în 1905, iar autocraţia a rezistat până în 1917.

Umbra lui Prigojin

Amintirea revoltei armate a lui Evgheni Prigojin din iunie 2023 continuă să-i bântuie pe ruşi. Fondatorul Grupului Wagner a murit trei luni mai târziu, în circumstanţe misterioase, într-un accident de avion pentru care susţinătorii săi îl învinovăţesc pe Putin.

Prin comparaţie, Ciuicenko a considerat că, „din păcate, monarhia era foarte liberală, aş spune chiar prea nobilă, dacă ne uităm la modul în care au fost pedepsiţi decembriştii pentru revolta lor”.

„Acest lucru demonstrează o anumită, şi poate chiar remarcabilă, slăbiciune a monarhului absolut şi a regimului său politic”, a spus el, făcând aluzie la faptul că doar cinci decembrişti au fost spânzuraţi, iar restul trimişi în Siberia.

Autoarea cărţii „Complici”, Aleksandra Prokopenko, consideră că elita rusă, de la înalţi funcţionari la oligarhi şi intelectuali, şi-a pierdut de mult timp capacitatea de a influenţa viaţa politică. Singura încercare recentă a fost condusă de Dmitri Kozak, care a propus o reformă politică înainte de a părăsi funcţia de şef adjunct al Administraţiei Prezidenţiale.

Putin i-a transformat pe guvernatori la simpli administratori, a făcut înţelegeri cu oligarhii care le-a permis acestora să-şi umple buzunarele în urma privatizărilor cu condiţia să stea departe de politică şi a acordat Serviciului Federal de Securitate controlul asupra tuturor numirilor.

Când cineva precum Prigojin, magnatul Mihail Hodorkovski, figurile opoziţiei Navalnîi şi Boris Nemţov sau ministrul economiei, Aleksei Uliukaiev, încalcă consemnul stabilit, este aspru pedepsit.

Noile elite, rezistenţa la schimbare

Experţii cred că doar câţiva fanatici îşi doresc ca războiul să continue până la victoria finală. Problema este că nimeni nu poate opri luptele, deoarece elita concurează pentru resurse, nu pentru influenţă politică.

Kremlinul înţelege că, în perspectiva perioadei postbelice, trebuie să-i elimine şi să-i marginalizeze pe cei care se opun războiului şi politicii de antagonism agresiv faţă de Occident.

De aceea, Putin se referă în mod constant la veteranii de război şi la muncitorii din complexul militar-industrial şi la familiile acestora drept „noile elite ruseşti”.

„Nu ţi-e frică să laşi soarta ţării în mâinile lor”, a declarat Putin la recenta sa conferinţă de presă anuală.

Această categorie de oameni datorează totul statului paternalist – copiii lor sunt şcolarizaţi la cele mai bune universităţi din ţară – şi, prin urmare, sunt pregătiţi să-l apere împotriva oricărei ameninţări, în special din partea unei ipotetice coloane a cincea.

Incapabile să facă acest lucru din interiorul sistemului, elitele se bazează în continuare pe intervenţia străină. Ultima speranţă este preşedintele american Donald Trump şi planul său de pace pentru Ucraina, conchide EFE în analiza sa.