La PSD au venit portăreii. Ponta, despre datoriile partidului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat duminică că în săptămâna în curs a început executarea silită a formaţiunii pe care o conduce pentru una dintre datoriile din campania electorală din 2009.
Economica.net - D, 20 nov. 2011, 09:36

Prezent la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată de Pro TV, Ponta a admis, răspunzând unei întrebări adresată de moderatori, că „au venit portăreii la PSD”.

„Am făcut un audit după ce am preluat conducerea PSD, extern. A rezultat că, dincolo de ce am plătit, – şi acum nu avem datorii către RA-APPS pentru sediu, către utilităţi, către Partidul Socialiştilor Europeni – au rămas din campania din 2009 datorii private către firme private foarte mari, de cinci-şase milioane de euro. Săptămâna aceasta a început executarea silită pentru una dintre ele”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

Preşedintele PSD a declarat şi în 18 octombrie, la interviurile „Gândul”, că partidul are o situaţie financiară foarte rea, având numai în executare silită datorii de două milioane de lei.

PSD anunţă că va plăti toate datoriile

 Ulterior declaraţiilor lui Victor Ponta, PSD a anunţat, printr-un comunicat de presă, că partidul îşi va achita toate datoriile.

 Potrivit social-democraţilor, PSD a înregistrat datorii către mai mulţi creditori în timpul campaniei electorale din 2009, iar, în urma efectuării unui audit intern, s-a constatat faptul că datoriile acumulate „au crescut major cuantumul datoriilor partidului”.

„Deşi echilibrul financiar al partidului este păstrat, acele datorii din perioada de campanie au ajuns, în ultima perioadă, într-un punct critic, iar unul dintre creditori a ajuns în faza de recuperare a creanţelor îndreptată către bunuri mobile ale partidului prin executare silită. În urma discuţiilor avute cu creditorul, s-a reuşit evitarea executării silite a bunurilor mobile ale PSD”, se arată în comunicat.

PSD precizează că toate datoriile vor fi achitate „în ciuda modului în care acestea au fost făcute”. Conform unor analize interne, „la vremea respectivă nu au fost înregistrate notele de recepţie a produselor şi serviciilor efectuate în beneficiul partidului”.

Te-ar mai putea interesa și
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Cerha Hempel București a anunțat astăzi că a fuzionat cu societatea de avocatură românească Bohâlțeanu & Asociații (BSMP) și că astfel, începând cu 1 august 2026, își consolidează......
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile de vânzare de energie pe 20 de ani pentru că “nu a existat niciun participant”
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile ...
SNN a confirmat că a oprit licitațiile de vânzare de energie electrică pe 20 de ani de acum înainte, prin contracte ...
Reforma vamală a UE a intrat de astăzi în vigoare. Comisia Europeană susține că sistemul va deveni mai simplu și mai digital în toată Uniunea
Reforma vamală a UE a intrat de astăzi în vigoare. Comisia Europeană susține că sistemul va deveni mai simplu și mai ...
Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal ...
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul Sănătate 2021-2027, după ce inițial proiectul fusese inclus în PNRR
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul ...
Primăria Municipiului Oradea a anunţat luni semnarea contractului de finanţare pentru construirea şi dotarea noului Spital ...