La revedere euro şi noapte bună, Europa

Adaugă-ne ca sursă preferată

Nu e un secret că, aşa cum ne anunţă sondajele, în Grecia o parte apreciabilă a electoratului se va hazarda să opteze în favoarea neofasciştilor.

La fel de notoriu e că extrema dreaptă a lui Marine Le Pen (ca şi de altfel extrema stângă, comunisto-troţkistă a lui Jean-Luc Melenchon) joacă un rol considerabil în actualele alegeri prezidenţiale franceze.

Cele două crize prin care a trecut Europa din 2008 încoace, precum şi programele de austeritate impuse pe continent de guvernul de centru-dreapta al Angelei Merkel, în cooperare cu prietenii ei politici de la Paris, au sfârşit prin a dărâma, în serie, guvernele europene de centru şi de centru-dreapta. Le-a sucombat recent şi cel de la Bucureşti. În acest context spaniolii au avut un relativ noroc. Socialiştilor nu le-a urmat o mişcare totalitară, ci un executiv democratic. Ba chiar unul conservator.

În Spania şi aiurea s-a vădit că, pentru electoratele europene, e net mai simplu să le dea papucii guvernanţilor decât să se confrunte onest cu adevăratele cauze ale greutăţilor ce-au năpădit Bătrânul Continent.

Or, nici crizele şi nici programele de austeritate prescrise de Berlin noului bolnav al lumii, care este Europa, nu s-au ivit subit în scenă. Şi unele şi celelalte au cotropit occidentul ca urmare a ambuteiajului de reforme care, dacă facem abstracţie de cazul special al Germaniei şi al altor state din nordul Europei, au împiedicat evoluţia economico-politică a ţărilor apusene în ultimele două decenii.

Din pricina acestui blocaj reformist, statele emergente le-au luat faţa, economic, prea puţin competitivelor ţări din vest, care au adăstat prea mulţi ani în grăsimea confortabilă a propriei nemişcări, minţindu-şi sistematic cetăţenii, vecinii, partenerii.

Elita elenă, pe care alegătorii greci se pregătesc s-o pedepsească grav la urne, e poate singura care a recurs sistematic la falsuri statistice în comerţul ei cu autorităţile europene, comerţ practicat, ani la rând, cu greutăţi false. Dar nu e singura care a minţit, scrie Deutsche Welle. 

Şi, din păcate, nu e singura care s-a aranjat cu amplele carenţe de democraţie ale Uniunii Europene. O Uniune, din care s-a eliminat, practic, instrumentul referendumului, de teamă că eventualele plebiscituri privind viitorul continentului se vor solda, ca odinioară în Franţa şi Olanda, cu o palmă grea pe obrazul adepţilor integrării europene.

În faţa ascensiunii extremiste şi a provocării alegerilor greceşti şi franţuzeşti de la 6 mai, primele din toate timpurile cu o certă miză europeană, e timpul să înceapă să li se administreze cetăţenilor o doză de adevăr mai greu de suportat, dar, eventual, tămăduitoare.

În condiţiile concurenţei create de globalizare nu mai ajută ascunsul după deget. Nu mai e timp de împărţit cadouri şi de flatat electorate. Europa trebuie să facă faţă provocării chinezeşti, indiene, braziliene, mexicane. N-o va putea face decât unită, dar nu oricum, ci în libertate.

E urgentă nevoie ca europenii să înţeleagă că extremismul n-a ajutat niciodată, dar a provocat câteva dintre cele mai mari cataclisme din istoria lumii vechi şi din cea, plină de catastrofe şi dezastre, a umanităţii.

E imperativ, de asemenea, ca europenii să priceapă că sunt obligatorii nişte reforme dureroase, că vremurile reclamă austeritatea, creşteri de productivitate reale şi o autentică democraţie, în speţă societăţi deschise în stare să reziste intemperiilor diverse fără să capoteze prin închidere.

Dacă, în majoritatea lor, continentalii nu sunt pregătiţi să admită aceste hapuri pe cât de amare pe atât de greu de digerat, la revedere euro. Şi noapte bună, Europa.