La Titu, Regio susţine îmbunătăţirea accesului la educaţie

Economica.net - lun, 05 aug. 2013, 04:46
La Titu, Regio susţine îmbunătăţirea accesului la educaţie

 Proiectul “Reabilitare şi mansardare corp vechi, reabilitarea bazei sportive Şcoala nr.2 Titu” a făcut ca elevii din comunele învecinate să poată beneficia de condiții de învățământ la standarde europene și ca numărul de copii de etnie romă înscriși la școală să crească cu aproximativ 10%.

Dacă pentru multe localități obţinerea unei finanţări prin Regio a rămas la stadiul de idee frumoasă, dar greu de pus în practică, Primăria Titu a reușit, în ultimii 3 ani, să atragă prin Regio, numai pentru modernizarea infrastructurii școlare, aproape 8 milioane de euro, bani nerambursabili.

O viaţă nouă, într-o şcoală nouă

Reabilitarea Școlii nr. 2 face parte dintr-un amplu proiect de dezvoltare inițiat de Consiliul Local, care anticipează o creștere cu 12% a numărului de locuitori, ca urmare a unor investiții economice în județ. Totodată, reforma învăţământului, promovată de Ministerul Educaţiei Naționale în 2011, a impus desființarea claselor în regim simultan din localitățile învecinate: Titu Târg, Fusea, Hagioaica, Plopu şi Sălcuţa. Elevii din aceste localități au fost repartizaţi la Şcoala nr. 2 Titu, în clase de sine stătătoare, şi astfel s-a impus creşterea numărului de săli de curs şi extinderea facilităţilor de învăţământ la această şcoală.

Cu ajutorul fondurilor Regio s-au realizat lucrări de extindere şi mansardare a celor 8 săli de clasă, 2 laboratoare, bibliotecii şi grupuri sanitare. Au fost reabilitate terenurile de fotbal și handbal și pista de atletism şi au fost modernizate clădirea de vestiare și grupurile sanitare ale bazei sportive.

Proiectul a avut rezultate imediate pozitive și în rândul comunității rome. La numai 6 luni de la terminarea proiectului, numărul copiilor din etnie înscriși la școală a crescut de la un sfert la peste 36% din totalul elevilor.

Proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de 17 luni (februarie 2010 – iulie 2011). Singura problemă întâmpinată a fost sistarea lucrărilor pentru 64 de zile, când, din cauza temperaturilor scăzute din iarna 2010-2011, nu s-au putut turna structurile din beton.

 “Regio ne-a ajutat să dezvoltăm proiecte de investiţii viabile, pe care bugetul primăriei nu le-ar fi putut realiza într-un interval atât de scurt și care au ca rezultat creşteri de calitate, de productivitate, de competitivitate, reducerea disparităţilor economice şi sociale”, este de părere  Traian Niculae, Primarul orașului Titu.

Acesta este unul din cele 3.500 de proiecte finanțate prin Regio, în toate cele opt regiuni de dezvoltare regională care contribuie la dezvoltarea oraşelor, reabilitarea drumurilor, modernizarea infrastructurii sociale, sprijinirea mediului de afaceri şi promovarea şi restaurarea obiectivelor turistice din România. Pe pagina www.inforegio.ro puteți consulta, pentru fiecare regiune de dezvoltare,  harta  proiectelor finanțate prin Regio Programul Operațional Regional 2007-2013.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, ...
Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023......
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al ...
Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de ...