La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm

Compania Romarm nu poate deveni competitivă în actualul cadru de funcţionare şi riscă să dispară în lipsa unei reforme structurale şi a unei noi viziuni de business, avertizează directorul general al companiei, Răzvan Pîrcălăbescu.
AGERPRES - mar, 14 iul. 2026, 14:47
La un pas de dezastru - Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm

Acesta acuză politizarea situaţiei şi blocarea măsurilor de restructurare ale companiei, într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit directorului general al Romarm, concluziile unei analize interne realizate după preluarea mandatului arată că principalele probleme sunt generate de modul greoi de luare a deciziilor, de ruptura dintre structura centrală a Romarm şi filialele companiei, precum şi de rolul limitat pe care îl are în prezent conducerea centrală.

„Structura centrală, în loc să coordoneze şi să monitorizeze dezvoltarea filialelor, a fost menţinută în principal ca o casă de comerţ care realizează activităţi de intermediere”, afirmă Pîrcălăbescu.

El a declarat că dezvoltarea bazei industriale de apărare a fost una dintre principalele teme discutate la summitul de la Ankara, la care a participat Romarm, şi a atras atenţia că România se confruntă cu un deficit major în acest domeniu.

Potrivit directorului general al companiei, numeroase active industriale au fost lăsate în paragină, investiţiile au fost insuficiente, iar în ultimele trei decenii „mai mult s-a distrus, s-a devalizat şi nu există nicio garanţie că asta încă nu se întâmplă”.

Conducerea Romarm susţine că a transmis către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT), Guvern şi Administraţia Prezidenţială o serie de propuneri pentru reorganizarea şi eficientizarea industriei naţionale de apărare, se mai arată în comunicat.

Potrivit lui Pîrcălăbescu, Guvernul şi Administraţia Prezidenţială şi-ar fi exprimat acordul de principiu faţă de direcţiile propuse, însă ministerul de resort nu ar fi iniţiat demersurile necesare pentru punerea lor în aplicare.

Directorul societăţii acuză, totodată, politizarea companiei, afirmând că atenţia ministerului s-ar concentra asupra schimbării conducerii executive şi administrative, în detrimentul măsurilor de dezvoltare a industriei de apărare.

În acelaşi timp, Pîrcălăbescu afirmă că Romarm nu se opune verificărilor desfăşurate de autorităţile competente şi susţine că orice investigaţie este binevenită.

El reaminteşte că dezvoltarea industriei naţionale poate susţine interoperabilitatea cu aliaţii din cadrul NATO şi poate permite participarea la programe comune de producţie şi cercetare.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...