La Universitatea de Vest din Timișoara încep înscrierile pentru unicul program din vestul țării de tip MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), realizat în parteneriat cu University of West London

Facultatea de Economie și de Administrarea a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara începe de mâine, 3 septembrie 2025, înscrierile pentru noul program MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), singurul de acest tip din vestul țării.
Economica.net - J, 04 sept. 2025, 13:42
La Universitatea de Vest din Timișoara încep înscrierile pentru unicul program din vestul țării de tip MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), realizat în parteneriat cu University of West London

Într-o lume în care adaptabilitatea și gândirea strategică sunt esențiale pentru succesul în afaceri, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în parteneriat cu University of West London (UWL), vă propune un adevărat accelerator de carieră, primul program MBA româno-britanic din vestul țării.

Conceput pentru profesioniști care doresc să avanseze către poziții executive sau să își transforme cariera, acest program oferă un avantaj determinant în domeniile afacerilor, leadershipului și transformării.

Desfășurat integral în limba engleză, în cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor a UVT, acest MBA are un profil cu adevărat atractiv:

•⁠ ⁠Două diplome distincte: Diploma de MBA (emisa de UWL) și Diploma de master (emisa de UVT);

•⁠ ⁠Cursuri predate de profesori UVT și UWL, dar și de specialiști din mediul de afaceri;

•⁠ ⁠Conținut aplicat: AI, strategie digitală, leadership, sustenabilitate;

•⁠ ⁠Format flexibil (hibrid);

•⁠ ⁠Disponibilitate: 25 de locuri, pentru interacțiune și networking de calitate.

Perioada de înscriere este limitată, între 3 – 9 septembrie.

Pentru aplicații online accesați: admitereonline.uvt.ro.

Toate informațiile despre structură, criterii și pașii de admitere sunt disponibile pe platforma oficială: https://admitere.uvt.ro/program/master-of-business-administration-romanian-british/ .

Vă invităm să vă înscrieți și să faceți parte din prima generație a acestui program de elită!

INFO UWL:

University of West London (UWL) este o universitate publică de cercetare înființată în 1860 sub numele de Lady Byron School, care a evoluat către structura sa modernă, cu denumirea UWL atribuită în 2010. UWL este renumită pentru angajamentul său de a oferi o educație de înaltă calitate, punând accent pe cursuri care îmbogățesc pregătirea profesională de carieră.

UWL este clasată pe locul 30 în Marea Britanie (The Guardian University Guide 2025) și este apreciată drept universitatea londoneză numărul 1 pentru satisfacția generală a studenților (Sondajul Național al Studenților 2024), dar și ca cea mai bună universitate din Marea Britanie pentru experiența studenților și calitatea predării (The Times și Sunday Times, Good University Guide 2024).

INFO UVT:

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este cea mai importantă universitate comprehensivă din vestul româniei, aniversând 81 de ani de la înființare. În plan internațional, UVT este membră a alianței de universități europene UNITA și are parteneriate cu peste 240 de instituții de învățământ superior și de cercetare din mai multe țări europene sau extra-europene.

Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă în 17 clasificări internaţionale ale universităților, situându-se între primele universități din ţară. De pildă, UVT este prezentă în Best Global Universities pe a doua poziție la nivel național în clasamentul general pe universități.

Topul este realizat de US News & World Report din Statele Unite ale Americii (iar topul general cuprinde 1750 de universități din 90 de țări, inclusiv 12 universități din România). Într-un alt ranking internațional, ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects, UVT se poziționează foarte bine pe sub-domeniul Fizică, ocupând prima poziţie între universitățile românești clasificate pe acest sub-domeniu, şi regăsindu-se în top 301-400 la nivel mondial (din 500 de universităţi din lume). Universitatea de Vest din Timișoara este foarte bine poziționată și în Metaranking-ul Universitar românesc, fiind clasată în grupa primelor zece universități la nivel național.

Te-ar mai putea interesa și
(FOTO) Model de agrivoltaică în Polonia. 100 de oi înlocuiesc mașinile de tuns iarba la parcul fotovoltaic aflat în incinta fabricii Volkswagen din Poznań
(FOTO) Model de agrivoltaică în Polonia. 100 de oi înlocuiesc mașinile de tuns iarba la parcul fotovoltaic aflat în ...
O turmă de 100 de oi înlocuiește mașinile mecanice de tuns iarba sub peste 31.000 de panouri fotovoltaice, în cadrul parcului fotovoltaic care alimentează fabrica Volkswagen din Polonia.......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 119,10 milioane ...
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul ...
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...