1EUR = 4.7619 RON | Bucureşti 22 º

Companii

Lactalis oferă 340 de milioane de lei pentru Albalact, iar Ciurtin primeşte 140 de milioane cash. Ce urmează pentru Albalact

Grupul francez Lactalis, cel mai mare producător de lactate din lume, va oferi un preţ minim de 0,5252 lei pe acţiunea Albalact, ceea ce înseamnă că francezii vor plăti circa 340 de milioane de lei pentru ceea ce a fost ultimul mare producător de lactate cu capital autohton din România. 

28 iul, 2016 | ECONOMICA.net

Lactalis oferă 0,5252 lei pe o acţiune Albalact, în cadrul ofertei de preluare, şi intenţionează să delisteze compania, potrivit unui anunţ publicat la BVB. Preţul este mai mare decât cotaţia de închidere de ieri de la BVB a titlurilor ALBZ (0,494 lei/acţiune).

Cel mai important acţionar al Albalact este chiar fondatorul business-ului, omul de afaceri Raul Ciurtin, care, împreună cu familia, deține indirect 42,53% din acțiunile Albalact, prin firmele Crisware Holdings și Croniar Holdings din Cipru. Pentru acest pachet, Ciurtin va primi, cash, circa 146 de milioane de lei.

Albalact era, până la momentul achiziţiei de către Lactalis, cel mai mare producător de lactate cu capital autohton din România. Deţine, printre altele, brandurile Zuzu, Rarăul şi Fulga. Albalact are circa 1.000 de angajaţi şi are în România două fabrici de procesare a laptelui, la Oiejdea și la Câmpulung Moldovenesc, alături de o firmă de transport şi logistică.

Lactalis este cel mai mare producător de lactate  din lume, cu 200 de fabrici în 43 de ţări, în care lucrează circa 75.000 de angajaţi, şi cu afaceri de 17 miliarde de euro anul trecut. Lactalis deţine în România firma Dorna Lactate, care vinde lapte şi produse din lapte sub brandul LaDorna.

Tranzacţia Lactalis-Albalact a fost anunţată la finalul lui ianuarie.

Ce se va întâmpla după preluare

Lactalis va numi un nou consiliu de administraţie la Albalact, urmare a demisiei prezentului consiliu, dar anunţă că nu intenţionează să schimbe şi conducerea. De asemenea, procesatorul francez nu intenţionează să facă disponibilizări şi nici să renunţe la vreuna dintre capacităţile de producţie Albalact.

În ceea ce priveşte planurile de business, gigantul Lactalis vrea să intre puternic pe piaţa brânzeturilor, segment pe care îl domină la nivel european. Miza este câştigarea cotei de piaţă de la concurenţii care importă, prin investiţii masive în unităţile de producţie din zona Moldovei. "Costurile efective pentru intrarea pe o piaţă de consum importantă, cum este Bucureştiul, depind de mărimea capacităţii de producţie şi de distanţele dintre oraşe. (...) De asemenea, ofertantul (BSA n.red) consideră că exporturile de brânzeturi către ţările vecine pot fi intensificate. Sunt prevăzute investiţii substanţiale pentru susţinerea acestei strategii de dezvoltare", se arată în raportul depus de Albalact la Bursa de valori Bucureşti.

Albalact deţine la Campulung Moldovenesc fabrica Rarăul pe care a preluat-o şi modernizat-o începând cu 2008.

Totodată, francezii de la Lactalis vor continua să dezvolte şi mărcile de lapte proaspăt şi iaurt. "Ofertantul consideră că atât conducerea companiei cât şi mărcile existente sunt atuuri importante ale Emitentului (Albalact n.red) şi intenţionează să se bazeze pe managementul local pentru a continua dezvoltarea cu succes a Emitentului. Ofertantul (BSA n.red) intenţionează să investească suplimentar în campanii de marketing menite să crească recunoaşterea brandu-ului Emitentului".

Vor să facă lapte praf

La Campulung, Lactalis vrea să folosească zerul pentru a asigura lapte necesar procesării şi în perioadele în care producţia internă este deficitară. "Albalact deţine instalaţii de uscare a produselor secundare, precum zerul. Astfel, capacităţile de uscare din Câmpulung permit o bună gestionare a sezonalităţii laptelui, pe care ofertantul (BSA n.red) îşi propune să o valorifice în următoarea perioadă", se mai arată în raport.

Lactalis are în plan să iniţieze procedura de retragere de la tranzacţionare.

Albalact a avut în 2015 un rulaj de aproximativ 450 milioane de lei (100 de milioane de euro) şi a detronat grupul francez Danone din poziţia de lider al pieţei.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO