Lacul Văcăreşti devine parc natural şi arie naturală protejată

Economica.net
21 03. 2016
vacaresti_456787654_50051700

Se declară şi se instituie regimul de arie naturală protejată şi se aprobă încadrarea în categoria de management parc natural pentru Acumulare Văcăreşti, cu denumirea Parcul Natural Văcăreşti, se arată în proiectul de act normativ.

„În vederea dezvoltării ecoturismului, administratorii drumurilor publice vor amplasa indicatoare rutiere pe drumurile pe care le administrează, pentru semnalizarea adecvată a rutelor către Parcul Natural Văcăreşti, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. (..) Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura reprezentarea limitelor ariilor naturale protejate constituite prin prezenta hotărâre, ale căror elemente de identificare sunt prevăzute în anexa nr. 1, în planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri”, se mai arată în proiectul de act normativ.

Iată limitele de demarcaţie ale Parcului Naţional Văcăreşti:

– Limita nord-estică (dinspre Splaiul Unirii): pornește pe drenul perimetral de la baza taluzului extern, la intersecția Splaiul Unirii cu Strada Glădiței și continuă în linie dreaptă, în lungul digului și șoselei, urmărind marginea dinspre Spaliul Unirii a spațiului verde, spre sud-est, pe o lungime de 1340 m, până în colțul nord-estic al amenajării, în dreptului canalului de deversare

– Limita estică (dinspre Șoseaua Vitan-Bârzești): pornește înspre sud pe pe drenul perimetral de la baza taluzului extern, din dreptul canalului de deversare, pe un traseu rectiliniu, urmărind marginea dinspre Șoseaua Vitan-Bârzești a spațiului verde, pe o lungime de 925 m.

– Limita sudică (dinspre Șoseaua Olteniței): urmărește conturul amenajării hidrotehnice, mai întâi înspre vest, pe o lungime de 310 m, apoi înspre sud-vest, pe o lungime de 440 m, până în dreptul intrării dinspre Strada Săvinești, apoi înspre nord-vest, pe o lungime de 415 m, până în dreptul intrării dinspre Strada Ionescu Florea. De aici, limita continuă printr-o inflexiune în interior, în lungime de 220 m, în dreptul străzii Lunca Bârzești, apoi continuă din nou înspre vest, pe o lungime de 240 m, până în colțul sudvestic al amenajării.

– Limita vestică (dinspre Calea Văcărești): urmărește tot marginea amenajării hidrotehnice, mai întâi pe marginea superioară a lacului, apoi în lungul drenului perimetral de la baza taluzului extern, înspre nord, aproape rectiliniu, pe o lungime de 1450 m, până în colțul nord-vestic al amenajării.

Adiminstraţia Parcul Natural Văcăreşti va avea cel puţin şase  angajaţi, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern: director, ranger;  responsabil pentru relaţii cu comunităţile, educaţie ecologică şi turism (specialist în comunicare, sociologie, psihologie, turism, etc.), biolog, specialist în tehnologia informaţiei (baze de date, tehnologie GIS), economist.