LaDoiPași, franciza Metro, a ajuns la 3.000 de magazine. A deschis 100 de unități într-o zi
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/la-doi-pasi-629x420.jpg)
Rețeaua LaDoiPași, franciza grupului german Metro, marchează un record absolut pentru franciză și pentru comerțul de proximitate din România, prin deschiderea a 100 de magazine într-o singură zi, anunță compania. Retailerul ajunge astfel la 3.000 de unități la nivel național.
Magazinele LaDoiPași au, în general, suprafețe între 60 și 200 mp și propun între 3.500 și 7.000 de produse la raft. Sortimentul este construit în funcție de nevoile comunității locale și combină produsele esențiale pentru cumpărăturile de zi cu zi cu articole locale și regionale. Pentru locațiile cu trafic ridicat, METRO a dezvoltat și soluții dedicate de Food to Go, adaptate consumului imediat și nevoilor clienților aflați în mișcare.
„Astăzi, fără nicio exagerare, scriem istorie în retailul din România. Deschidem 100 de magazine LaDoiPași într-o singură zi și depășim pragul de 3.000 de magazine la nivel național. Este o performanță care vorbește despre încrederea antreprenorilor în acest model de business și despre capacitatea dovedită a METRO de a susține dezvoltarea antreprenoriatului și a comerțului independent din România. În anul în care sărbătorim 30 de ani de activitate pe piața locală, acest moment demonstrează ce poate fi construit atunci când un parteneriat solid se dezvoltă consecvent, în beneficiul antreprenorilor și al comunităților locale”, a declarat Karan Khurana, CEO METRO România.
Cele 100 de magazine deschise pe 18 iunie sunt prezente în toate regiunile țării, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Aceste deschideri reunesc antreprenori aflați la începutul colaborării cu LaDoiPași, dar și parteneri existenți care continuă să investească și să se dezvolte prin deschiderea unor noi magazine.
Conceptul LaDoiPași a fost lansat de METRO România în 2012. În 2017, rețeaua a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu relansarea conceptului și definirea unei strategii construite pe trei direcții esențiale: dezvoltarea și extinderea rețelei, consolidarea competitivității comerciale și dezvoltarea brandului LaDoiPași.
Ce planuri are Metro cu LaDoiPași
Retailerul anunță că va continua să investească în consolidarea rețelei LaDoiPași prin digitalizare, dezvoltarea aplicației pentru consumatori, optimizarea sistemelor de gestiune, adaptarea formatelor de magazin și extinderea soluțiilor dedicate antreprenorilor.
„Deschiderea a 100 de magazine într-o singură zi și depășirea pragului de 3.000 de magazine demonstrează că atunci când antreprenorii locali și METRO construiesc împreună pe termen lung, rezultatele pot depăși orice așteptări. Acest moment confirmă succesul modelului LaDoiPași, dar pentru noi reprezintă și începutul unui nou capitol. Vom continua să investim în dezvoltarea rețelei, în instrumente și soluții care îi ajută pe partenerii noștri să fie mai competitivi și mai relevanți pentru comunitățile pe care le deservesc. Cele 3.000 de magazine nu reprezintă o destinație finală, ci fundația pe care construim următoarea etapă de dezvoltare a rețelei LaDoiPași”, a concluzionat Irinel Popescu, Sales & Operations Director, METRO România.
Metro este un lider internațional în comerțul cu ridicata de produse alimentare și nealimentare, specializat în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor și firmelor de catering (HoReCa), precum și ale comercianților independenți (Traders).
La nivel global, Metro deservește aproximativ 15 milioane de clienți. Metro operează în peste 30 de țări și are peste 84.000 de angajați la nivel mondial. În anul financiar 2024/25, Metro a înregistrat vânzări de 32,4 miliarde de euro.