Lagarde şi Juncker s-au contrazis într-o conferinţă de presă pe tema datoriilor Greciei

Economica.net
13 11. 2012
santorinia_43891300

Lagarde şi Juncker s-au contrazis în timpul conferinţei cu presa asupra termenului până la care Grecia trebui să coboare nivelul îndatorării la 120% din PIB, potrivit Financial Times.

Un acord între FMI şi statele zonei euro este esenţial pentru eliberarea următoarei tranşe, de 31,3 miliarde euro, a ajutorului financiar pentru Grecia.

Juncker a declarat că termenul pentru Grecia va fi extins cu doi ani, până în 2022, însă Lagarde a intervenit imediat afirmând că FMI rămâne la data iniţială.

Atunci când Juncker a insistat din nou privind schimbarea calendarului pentru Grecia – „Nu glumesc”, a spus şeful Eurogrop – Lagarde a părut exasperată, dându-şi ochii peste cap.

„În opinia noastră, adecvat este 120% din PIB până în 2020. În mod clar avem opinii diferite”, a spus Lagarde.

În pofida amânării tranşei de împrumut, reprezentanţii zonei euro şi FMI au insistat că Grecia nu va intra în default la scadenţa unei datorii de 5 miliarde de euro săptămâna aceasta.

Contrele dintre Juncker şi Lagarde reprezintă manifestarea publică a unui conflict care se poartă în spatele uşilor închise de mai multe luni, notează Financial Times. FMI insistă că planul de reducere a îndatorării este credibil, chair dacă ar forţa statele din zona euro să accepte pierderi pe finanţările acordate Greciei.

Oficialii Comisiei Europene susţin, în schimb, că Fondul este prea pesimist, iar economia elenă poate creşte mai rapid şi statul ar trebui să primească mai multă îngăduinţă în privinţa atingerii ţintelor.