Lanţul DOMO sub imperiul incertitudinii: Magazinele sunt goale. Preţurile cad cu 90%

Rafturile magazinele Domo, operate de numărul trei pe piaţa electroIT din România, rămân tot mai goale, iar teama că unităţile vor fi închise creşte. Unii angajaţi spun că magazinele unde lucrează s-ar putea închide în ianuarie, dar angajatorul nu i-a notificat în niciun fel. 
Alina Stanciu - lun, 16 nov. 2015, 11:06
Lanţul DOMO sub imperiul incertitudinii: Magazinele sunt goale. Preţurile cad cu 90%

Viitorul lanţului de magazine electroIT DOMO  stă sub imperiul incertitudinii, chiar şi după ce managerii companiei au încercat să împartă compania în mai multe entităţi, pentru a curăţa partea bolnavă de cea care încă mai mergea. Din informaţiile ECONOMICA.NET rafturile mai multor magazine din reţeaua operată acum de compania Domo SRL au rămas goale, iar angajaţii se aşteaptă că vor fi disponibilizaţi oricând. Nu există însă niciun anunţ oficial în acest sens. „Nu mai avem prea multă marfă în magazin. Nu ştiu când se va închide magazinul. Poate în ianuarie sau deloc”, ne-a declarat un angajat al Domo. 

Există însă intenţia clară a retailerului de a scăpa de stocuri.  Domo SRL a demarat vineri, 13 noiembrie, o campanie promoţională  offline denumită sugestiv „Dăm tot!” , care va dura până pe 30 noiembrie şi care presupune reduceri de preţuri de până la 90% la anumite produse, ce pot diferi în funcţie de magazin. Şansele ca stocurile să fie împrospătate sunt însă mici, existînd deja numeroşi furnizori care au de recuperat bani de la  SC Family Home Concept SRL, companie  în insolvenţă creată anul acesta prin redenumirea SC Domo Retail SA şi care a preluat operaţiunile a şapte magazine Domo. Mai mult, potrivit Ziarului Financiar, furnizorii refuză să mai livreze marfă întrucât şi Domo SRL are probleme cu plăţile. Ziarul Financiar spune că magazinele Domo vor fi închise, urmând să rămână în viaţă doar business-ul online. 

Citeşte şi Exclusiv: Prăbuşirea fostei DOMO Retail SA este legată de un tun răsunător din sistemul bancar bulgăresc

Câte magazine are Domo?

În momentul de faţă, nu există informaíi clare nici în ceea ce priveşte numărul exact de magazine Domo operate de compania Domo SRL. În luna august a acestui an, managerul Domo SRL  vorbea cu ECONOMICA.NET despre 75 de magazine operate de această entitate, dar ulterior, în comunicatul din 15 octombrie prin care compania anunţa că re-deschis magazinul din Deva, nu se preciza câte magazine are lanţului. 

Citeşte şi Exclusiv. Fosta DOMO Retail SA, executată de Fisc. Cum explică fostul imperiu din retail această prăbuşire dramatică

Mai mult, de astăzi dimineaţa, potrivit site-ului domo.ro, numărul magazinelor Domo din Bucureşti prezentate cu adresă şi număr de telefon s-a redus la două. A dispărut, spre exemplu, adresa magazinului Domo din Auchan Titan.

S-ar putea vinde

Recent, directorul general al Domo SRL , sud-coreeanul Kim Koellner, a plecat din companie, dar a făcut o ofertă pentru a cumpăra brandul și magazinul online, de la proprietarul companiei, Eugen Petrov, potrivit profit.ro. El a declarat că modelul pe care îl vizează este unul complementar, online și offline.

Citeşte şi EXCLUSIV: Probleme mari la Domo Retail. Samsung le-a cerut insolvenţa și sunt investigaţi de DIICOT – UPDATE

Până la publicarea acestui text oficialii Domo SRL nu au răspuns întrebările ECONOMICA.NET.

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
România încheie anul ca cel mai mare exportator de cereale din UE
România încheie anul ca cel mai mare exportator de cereale din UE
România a vândut în primele 25 de săptămâni ale anului comercial 2025-2026 care se încheie în iunie peste 6,4 milioane de tone de cereale, adică 33,4% din cât au vândut toate statele UE.......
Ratele la creditele ipotecare vor scădea cu circa 3,5% anul viitor. IRCC scade în primă fază la 5,68%, iar din aprilie la 5,57%
Ratele la creditele ipotecare vor scădea cu circa 3,5% anul viitor. IRCC scade în primă fază la 5,68%, iar din aprilie ...
De la 1 ianuarie 2026, IRCC-ul creditelor ipotecare va fi de 5,68%, față de 6,06% cât este în prezent. Ratele la credit, ...
Skoda și Dacia, mărcile din Top 10 european cu cele mai mari vânzări de mașini cu motoare termice
Skoda și Dacia, mărcile din Top 10 european cu cele mai mari vânzări de mașini cu motoare termice
Un raport JATO Dynamics arată că, dintre mărcile prezente în Top 10 al vânzărilor pe continentul european, Skoda și ...
Nouă judecători ai CCR pot rămâne în istoria României postdecembriste prin cea mai curajoasă decizie a unei categorii profesionale de elită. Nu rataţi acest moment istoric
Nouă judecători ai CCR pot rămâne în istoria României postdecembriste prin cea mai curajoasă decizie a unei categorii ...
29 decembrie 2025 poate să rămână în istoria României postdecembriste prin cea mai curajoasă decizie a unei categorii ...