Lanţul Gregory’s se mai ţine în trei restaurante. Dar grecii au planuri în România

Lanţul de restaurante tip fast food Gregory's a ieşit de mult timp din competiţia "greilor" de pe această piaţă. În timp ce nume noi precum Subway se extind agresiv, grecii au închis, rând pe rând, ajungând la numai trei restaurante. "Ameninţă" cu revenirea, conform unei noi strategii de dezvoltare.
Alina Stanciu - mie, 11 sept. 2013, 21:06
Lanţul Gregory's se mai ţine în trei restaurante. Dar grecii au planuri în România

În urmă cu aproximativ două luni, lanţul grecesc de restaurante Gregory’s operat pe plan local în franciză, a închis unitatea din Piaţa Presei Libere, restaurantul care în urmă cu cinci ani avea cele mai bune vânzări din reţeaua formată atunci din nouă restaurante. Este ultima dintr-un şir de închideri recente, printre acestea numărându-se unitatea din Gara de Nord, unde operează acum un Subway şi cea din centrul Bucureştiuliu, de pe Lipscani. Lanţul a ajuns astfel la numai trei unităţi, dintre care două în Bucureşti (Batiştei şi Alba Iulia) şi unul în Iaşi, în contextul în care, grecii aveau în momentul lor de glorie-2006- un număr de 10 restaurante.

Ce se întâmplă

„Schimbările care au survenit în reţeaua Gregory’s fac parte dintr-un plan de reorganizare care are drept scop îmbunătăţirea operaţiunilor şi a cadrului de dezvoltare, dar şi întărirea poziţiei companiei pe piaţă pe baze noi. Decizia de a închide anumite unităţi a fost luată având în vedere  că scopul nostru este de a menţine funcţionale unităţile sustenabile, astfel încât Gregory,s să poată oferi consumatorilor români în continuare produse de calitate la preţuri accesibile”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii Gregory’s.

Vor alţi francizaţi

De altfel, compania nu exclude posibilitatea de a redeschide o parte dintre unităţile cu potenţial la care au renunţat, dar şi altele în locaţii noi. Cu alţi francizaţi însă. „Folosind modelul nostru de franciză, planurile nostre strategice includ expansiunea reţelei pe plan local, salutând intrarea în sistem a unor noi francizaţi dinamici, ca membri a reţelei noastre globale”, au mai declarat reprezentanţii companiei. Potrivit acestora, unitatea din Piaţa Presei Libere  s-ar putea redeschide „în condiţiile în care găsim francizatul potrivit”.

Franciza, o soluţie?

Gregory’s a intrat în România în anul 2000, iniţial direct,  înființând o subsidiară. În 2010 însă, managementul din Grecia a decis schimbarea strategiei, astfel că au început procesul de francizare cu scopul de a creşte afacerile companiei şi de a îmbunătăţi poziţia brandului în Capitală, după cum declara atunci noul manager al companiei, Spyros Klampatseas. Prima unitate operată, pe care grecii au cedat-o unui francizat, a fost cea din Pipera, funcţională la acea vreme.

Compania, care concurează pe piaţa restaurantelor de fast-food cu McDonald’s, KFC, SpringTime sau Subway a înregistat pierderi în fiecare an, din 2001 de când a intrat la nivel local. În 2011, ultimul an în care rezultatele financiare ale SC Gregory’s România sunt disponibile pe MFP, compania a raportat pierderi de 1,3 milioane de lei la o cifră de afaceri de 3,2 milioane de lei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Un gigant din Finlanda începe producția în România în 2026
Un gigant din Finlanda începe producția în România în 2026
Grupul finlandez Metso, unul dintre cei mai mari producători globali de echipamente pentru industria de minerit și agregate, va deschide un centru de producție la Oradea în 2026. ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Cum arată lucrările la lotul 4 Glina – Pantelimon, pe care UMB ar putea să-l finalizeze anul viitor
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Cum arată lucrările la lotul 4 Glina – Pantelimon, pe care UMB ar putea să-l ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului, care ar putea fi gata ...
Ianuarie 2026, moment crucial pentru România. Marile agenții de rating se pronunță dacă ne duc în categoria „junk”
Ianuarie 2026, moment crucial pentru România. Marile agenții de rating se pronunță dacă ne duc în categoria „junk”
Intrăm în "junk" sau rămânem in investment grade? În ianuarie 2026, principalele agenții de rating își vor prezenta ...
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă ...