LAPAR: Am cerut starea de urgenţă şi oprirea exporturilor. Ministrul ne-a trimis la dicţionar

Agricultorii cer instituirea stării de urgenţă din cauza secetei, ceea ce ar presupune printre altele sistarea exporturilor de cereale, afirmă Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), care susţine că 80% din cultura de porumb este compromisă.
Economica.net - joi, 26 iul. 2012, 14:01
LAPAR: Am cerut starea de urgenţă şi oprirea exporturilor. Ministrul ne-a trimis la dicţionar

„Am cerut declararea stării de urgenţă din cauza secetei, iar domnul ministru ne-a trimis la dicţionar. Ne-am uitat în dicţionar şi am văzut că se declară starea de urgenţă şi din cauza calamităţilor naturale, printre care şi seceta. Astfel, statul ar trebui să sisteze urgent exporturile, să gestioneze corect stocurile existente de cereale, prin însilozarea lor în condiţii de siguranţă, şi să pună în funcţiune toate instalaţiile de irigaţii”, a spus Baciu.

El susţine că rezervele de cereale ale României sunt suficiente pentru maxim două săptămâni, după care ar trebui să se recurgă la importuri.

„Noi n-avem mâncare pentru mai mult de două săptămâni”, a afirmat el.

Baciu a mai spus că în cazul porumbului situaţia este dezastruoasă, peste 80% din cultură riscând să fie compromisă. Floarea soarelui riscă să piardă 50% din producţie, iar la grâu, spune oficialul patronatului, s-a obţinut jumătate din cultura de anul trecut, iar preţurile s-au dublat în ultima lună. „E prăpăd”, a încheiat el.

Daniel Botănoiu, seretar de stat în MADR, spune că statul a luat câteva măsuri impotriva secetei, dar că nu este cazul decretării unei stări de urgenţă.

„N-am înţeles ce vor cei de la LAPAR. Le-am zis să vină la minister şi să ne explice”, a afirmat el.

Pe de altă parte, asociaţii din mai multe judeţe au reclamat în ultimele zile că mare parte din culturile de cereale a fost compromisă din cauza secetei şi au cerut declararea stării de urgenţă.

Asociaţia Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice din Vrancea a solicitat marţi Ministerului Agriculturii instituirea stării de urgenţă în judeţ, din cauza gradului mare de calamitare a culturilor afectate de seceta din ultimele luni.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Vrancea, Constantin Bazon, cele mai afectate de secetă sunt culturile de porumb şi floarea-soarelui care sunt compromise iremediabil în proporţii covârşitoare. Conform sursei citate, pagubele înregistrate de marii fermieri sunt la ora actuală de ordinul zecilor de miliarde de lei, însă nici micii agricultori nu-şi vor putea recupera măcar banii investiţi.

De asemenea, Asociaţia Producătorilor Agricoli din Brăila solicită Ministerului Agriculturii decretarea stării de urgenţă după ce seceta a compromis recoltele.

Potrivit Steluţei Duţu din cadrul Asociaţiei Producătorilor Agricoli Brăila, în judeţ sunt zeci de mii de hectare compromise din cauza secetei prelungite, astfel încât se impune decretarea stării de urgenţă.

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că Guvernul va reduce tariful la apa folosită pentru irigaţii cu 50 lei/mia de metri cubi, va aloca suplimentar 25 milioane euro pentru proiecte de irigaţii şi îi va despăgubi pe fermierii afectaţi de secetă. El a arătat că reducerea tarifului la irigaţii va permite creşterea suprafaţei irigate cu cel puţin 35.000 hectare.

Despăgubirile vor fi acordate, după încheierea campaniei de recoltat, pentru întreprinderile mici şi mijlocii a căror producţie a fost afectată cu cel puţin 30%, veniturile acestora urmând să fie compensate, raportat la anii trecuţi, cu 80% din pierderea înregistrată în acest an din cauza secetei, precum şi pentru fermierii care nu se încadrează în categoria IMM-urilor, aceştia urmând să beneficieze de un ajutor individual de 7.500 euro.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat tot marţi că seceta a afectat culturile agricole din judeţele din sudul, sud-estul şi estul ţării, iar după recoltare Ministerul Agriculturii va stabili cuantumul sumelor cu care vor fi despăgubiţi agricultorii.

„Judeţele din Ardeal au fost oarecum ferite de aceste probleme. Dacă vă uitaţi pe harta deşertificării veţi vedea că pe zona de sud avem cele mai multe probleme. Nu pot să fac o estimare în momentul de faţă, pentru că suntem în plină campanie de recoltare. La grâu avem 80% din producţie recoltată”, a spus el.

Ministrul a afirmat că după recoltare vor fi stabilite concluziile şi va intra în vigoare o hotărâre de guvern pentru acordarea de despăgubiri.

Te-ar mai putea interesa și
FMI avertizează cu privire la optimismul excesiv al piețelor, în contextul așteptărilor mari privind relaxarea politicilor fiscale de către băncile centrale
FMI avertizează cu privire la optimismul excesiv al piețelor, în contextul așteptărilor mari privind relaxarea politicilor ...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat asupra exuberanţei excesive a pieţelor, în condiţiile în care investitorii urmăresc cu atenţie deciziile băncilor centrale, care vor să......
Industria eoliană a instalat în 2023 capacități record de 117 gigawați – raport GWEC
Industria eoliană a instalat în 2023 capacități record de 117 gigawați – raport GWEC
Industria eoliană globală a instalat anul trecut noi capacităţi de 117 gigawaţi (GW), un nivel record, dar trebuie anual ...
IKEA respinge acuzațiile că ar distruge pădurile românești și susține că acțiunile sale sunt în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu
IKEA respinge acuzațiile că ar distruge pădurile românești și susține că acțiunile sale sunt în conformitate cu ...
Reprezentanţii companiei Ingka Investments susţin că practicile acesteia de gestionare a pădurilor sunt stabilite în ...
Acționarii Stellantis au aprobat pachetul salarial pentru directorul general Carlos Tavares
Acționarii Stellantis au aprobat pachetul salarial pentru directorul general Carlos Tavares
Acţionarii Stellantis au aprobat marţi compensaţia pentru conducerea producătorului auto acordată pentru rezultatele ...