Laptele LaDorna nu se va mai produce la Vatra Dornei. Grupul Lactalis închide fabricile de lapte de la Floreni și Vatra Dornei

Lactalis a anunțat vineri că a decis să închidă unitățile de producție din Floreni și Vatra Dornei, această hotărâre făcând parte din planul strategic de consolidare a afacerii pe plan local, primând principiul organizării eficiente a activităților de producție la standarde optime, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - vin, 03 iul. 2020, 13:02
Laptele LaDorna nu se va mai produce la Vatra Dornei. Grupul Lactalis închide fabricile de lapte de la Floreni și Vatra Dornei

Brand-ul LaDorna și societatea Dorna Lactate își continuă, însă, existența în România, iar portofoliul de lactate LaDorna va fi produs în celelalte fabrici românești ale grupului.

“Această măsură este menită să ne asigure continuarea procesului de producție și a investițiilor în dezvoltarea portofoliului LaDorna cu respectarea riguroasă a cerințelor de performanță și siguranță ale Grupului Lactalis. Am fost nevoiți să luăm această decizie după epuizarea tuturor încercărilor de eficientizare a activității în cele două fabrici, luând în considerare și nouă realitate economică care ne determină să fim mai atenți la operativitatea business-ului nostru în România și să ne adaptăm planurile coerent, pentru a rămâne competitivi în industrie. A fost o decizie grea, însă cel mai important este că putem duce mai departe povestea brandului LaDorna în România, cu structurile moderne disponibile local. Este unul dintre angajamentele majore ale Grupului Lactalis în România, ne dorim în continuare să menținem business-ul și să-l creștem sănătos aici, în România, contribuind astfel la redresarea economică națională, prin noi investiții și noi locuri de muncă. În egală măsură, suntem preocupați să protejăm drepturile fiecăruia dintre colegii noștri afectați de concediere și să reducem cât de mult posibil impactul regretabil pe care acest proces îl va avea asupra lor”, a declarat Giampaolo Manzonetto, director general al grului Lactalis România.

Angajații afectați de măsura de concediere colectivă în fabricile Floreni și Vatra Dornei vor primi tot sprijinul companiei în a-și găsi un alt loc de muncă, fie în cadrul celorlalte societăți aparținând Grupului Lactalis în România, fie în alte companii. O parte dintre angajați va primi oferte pentru locurile de muncă disponibile în cadrul celorlalte companii românești din grup. Mai mult, Lactalis va oferi salariaților disponibilizați consiliere privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională și suport specializat în orientarea lor către acele companii și posturi vacanțe existente la nivel local. În plus, salariații vor beneficia și de instruire pentru căutarea unui nou loc de muncă, iar compania îi va recomandă companiilor de recrutare cu care colaborează. De asemenea, angajații afectați de măsura concedierii colective vor primi compensații salariale.

Întregul proces de închidere a fabricilor se va încheia la sfârșitul lunii august 2020, cu respectarea strictă a tuturor reglementărilor legale în vigoare.

Decizia nu afectează în niciun fel activitatea de colectare a laptelui de la producătorii locali. Colectarea laptelui va continuă să se desfășoare normal, cu păstrarea integrală a contractelor încheiate cu fermierii români parteneri și direcționarea laptelui către celelalte fabrici.

Brandul LaDorna a fost lansat pe piață în 1998. Producția pentru portofoliul brandului LaDorna se va împărți între fabrică Albalact din Oiejdea, județul Albă și fabrică Covalact din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

LaDorna este unul dintre cele mai cunoscute branduri de lapte și produse lactate din România și lider de piață pe segmentul laptelui UHT și a smântânii lichide. LaDorna a lansat prima marcă de lapte UHT din România și s-a implicat în construirea fermelor ecologice certificate de Uniunea Europeană. Societatea Dorna Lactate face parte din grupul francez Lactalis din anul 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...