Lavrov: Rusia a început următoarea fază a „campaniei militare” din Ucraina

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat marţi că următoarea fază a "campaniei militare" a Rusiei în Ucraina a început, centrată pe "eliberarea completă" a regiunilor proruse Doneţk şi Lugansk, transmite EFE.
AGERPRES - mar, 19 apr. 2022, 13:13
Lavrov: Rusia a început următoarea fază a

„Operaţiunea în estul Ucrainei are ca obiectiv, aşa cum s-a anunţat deja, eliberarea completă a republicilor Doneţk şi Lugansk. Această operaţiune va continua, următoarea fază a acestei operaţiuni începe”, a declarat şeful diplomaţiei ruse într-un interviu la postul de televiziune India Today, difuzat de instituţia pe care o conduce, scrie Agerpres.

„Şi mi se pare că va fi un moment important al acestei operaţiuni speciale”, a adăugat Lavrov, primul înalt oficial din Rusia care confirmă public că marea bătălie a Rusiei pentru Donbas a început, notează EFE.

Lavrov a susţinut că Ucraina nu a ştiut „să aprecieze” retragerea trupelor ruse, în urmă cu trei săptămâni, din regiunile Kiev şi Cernigău (Cernigov), din nordul ţării, şi din regiunea Sumî, din nord-est.

„Schimbăm configurarea prezenţei noastre militare în Ucraina, acest lucru s-a anunţat imediat după reuniunea de la Istanbul (din 29 martie). (…) Am spus că, dat fiind că noi credem că (ucrainenii) au luat în calcul ceea ce ar putea constitui punctul de plecare al unui acord, noi, ca gest de bunăvoinţă, schimbăm configuraţia în regiunile Cernigău şi Kiev, însă (demersul) nu a fost apreciat, ba chiar ei au organizat imediat Bucea”, a susţinut Lavrov.

Ministrul rus s-a referit la masacrarea de civili descoperită la Bucea după retragerea trupelor ruse din regiunea Kievului, pusă de Ucraina şi de Occident pe seama Rusiei, în timp ce Moscova a calificat crimele drept „o punere în scenă”. De altfel, Lavrov a insistat că Rusia „nu se va opri până când nu va afla adevărul” cu privire la cele întâmplate la Bucea.

Lavrov a susţinut că „acest complot” s-a desfăşurat în acelaşi mod ca şi cele referitoare la „Skripal, Litvinenko şi Navalnîi şi Boeingul (aparţinând companiei) Malaysia Airlines”, referiri la otrăvirea sau tentativele de otrăvire a doi foşti spioni ruşi şi a principalului oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, puse de Occident pe seama Rusiei, şi la doborârea cursei MH-17 în estul Ucrainei de către o rachetă BUK care aparţinea Rusiei.

Şeful diplomaţiei ruse a dat din nou asigurări că ţara sa nu intenţionează să schimbe „regimul” din Ucraina.

„Nu vom schimba regimul din Ucraina, am vorbit despre aceasta de multe ori. Dorim ca ucrainenii să decidă ei înşişi cum vor să trăiască”, a susţinut Lavrov, cu toate că Rusia a justificat începerea invaziei în Ucraina prin nevoia de a „denazifica” ţara vecină şi a vorbit în mai multe rânduri despre „regimul nazist” de la Kiev, aminteşte EFE.

Totodată, Lavrov a acuzat Occidentul că a profitat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, asupra căruia ar fi făcut presiuni pentru ca acesta să ignore Acordurile de pace de la Minsk privind Donbasul (estul Ucrainei), unde armata ucraineană şi forţele proruse din Doneţk şi Lugansk se înfruntă încă din 2014.

„Au făcut tot posibilul pentru a consolida în el (în Zelenski) dorinţa de a ignora Acordurile de la Minsk”, a insistat şeful diplomaţiei ruse.

În opinia lui Lavrov, nu se poate negocia serios cu Zelenski, deoarece preşedintele ucrainean „îşi schimbă constant punctul de vedere în direcţii diametral opuse”.

Zelenski „vorbeşte mult. În funcţie de ce bea sau fumează, spune multe”, a replicat înaltul diplomat rus, atunci când a fost întrebat despre presupusa intenţie a Rusiei de a folosi arme nucleare în Ucraina.

Lavrov a dat asigurări că Rusia „nu ia în calcul posibilitatea folosirii de arme nucleare în Ucraina”. „Vorbim doar de arme convenţionale”, a spus el.

La rândul său, ministrul apărării rus Serghei Şoigu a declarat că forţele ruse pun în aplicare în mod metodic planul „de a elibera republicile populare Doneţk şi Lugansk” din provincia Donbas, a relatat RIA, citată de Reuters.

Potrivit sursei citate, Şoigu a mai spus că evenimentele din ultimele luni demonstrează cât de important este pentru Rusia să continue să-şi perfecţioneze armata.

„Şi mi se pare că va fi un moment important al acestei operaţiuni speciale”, a adăugat Lavrov, primul înalt oficial din Rusia care confirmă public că marea bătălie a Rusiei pentru Donbas a început, notează EFE.

La rândul său, ministrul apărării rus Serghei Şoigu a declarat că forţele ruse pun în aplicare în mod metodic planul „de a elibera republicile populare Doneţk şi Lugansk” din provincia Donbas, a relatat RIA, citată de Reuters.

Potrivit sursei citate, Şoigu a mai spus că evenimentele din ultimele luni demonstrează cât de important este pentru Rusia să continue să-şi perfecţioneze armata.

Te-ar mai putea interesa și
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării şi ninsori la altitudini de peste 2.000 de metri, dar şi un Cod......
FOTO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu prezintă progresul lucrărilor la arena unui mare oraș din România
FOTO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu prezintă progresul lucrărilor la arena unui mare ...
Lucrările la stadionul "Nicolae Dobrin" din Pitești avansează, potrivit informațiilor transmise de compania Construcții ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune ...
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...