Lavrov spune că nu Rusia va colapsa efect al investițiilor sale în armată, ci NATO

Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov a declarat luni că Moscova plănuiește să reducă din cheltuielile sale pentru apărare și că în opinia sa o decizie a membrilor NATO de a spori cheltuielile pentru apărare va duce în cele din urmă la colapsul alianței, informează Reuters și Agerpres.
AGERPRES - lun, 30 iun. 2025, 12:45
Lavrov spune că nu Rusia va colapsa efect al investițiilor sale în armată, ci NATO

Liderii NATO au susținut miercuri o creștere semnificativă a cheltuielilor pentru apărare, la îndemnul președintelui american Donald Trump, și au declarat că țările lor sunt unite în hotărârea de a se apăra reciproc împotriva a ceea ce ei prezintă drept o amenințare din partea Rusiei.

Întrebat cu privire la afirmațiile ministrului de externe polonez Radoslaw Sikorski, care a spus că o cursă a înarmării între Rusia și Occident ar putea grăbi prăbușirea regimului președintelui rus Vladimir Putin, după cum s-a întâmplat și cu Uniunea Sovietică, Lavrov a declarat că el crede că NATO este cea care s-ar putea prăbuși.

„De vreme ce el (Sikorski) este așa un prezicător, el prevede probabil că o creștere catastrofală a cheltuielilor pentru apărare în bugetul țărilor NATO, potrivit estimărilor mele, va duce de asemenea la colapsul organizației”, a spus Lavrov.

De când a lansat invazia la scară mare împotriva Ucrainei în 2022 după opt ani de lupte în estul acestei țări, Rusia a dezmințit afirmațiile Occidentului conform cărora va ataca într-o zi un membru al NATO, un pas care ar duce, potrivit Rusiei și SUA, la Al Treilea Război Mondial.

Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia caută să-și taie cheltuielile militare începând de anul viitor.

Rusia a crescut cheltuielile pentru apărarea sa națională cu un sfert în 2025, până la 6,3% din Produsul său Intern Brut (PIB), cel mai ridicat nivel de la încheierea Războiului Rece. În prezent, cheltuielile pentru apărare ale Rusiei se ridică la 32% din totalul cheltuielilor bugetare pentru 2025.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...