Lazea, BNR: Inflaţia ar trebui să scadă la aproximativ 3,5%, până în decembrie 2026, cu condiţia implementării complete a pachetului fiscal

Nivelul actual al inflaţiei în România, de 9,9%, este foarte ridicat, însă, pe ansamblu, până în decembrie anul viitor, inflaţia ar trebui să scadă la aproximativ 3,5%, cu condiţia implementării complete a pachetului fiscal, inclusiv îngheţarea salariilor din sectorul public, a declarat, miercuri, în cadrul evenimentului Impact Bucharest 2025, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.
AGERPRES - mie, 17 sept. 2025, 14:56
Lazea, BNR: Inflaţia ar trebui să scadă la aproximativ 3,5%, până în decembrie 2026, cu condiţia implementării complete a pachetului fiscal

„Trebuie să spun că nivelul actual al inflaţiei de 9,9%, care este foarte ridicat, se datorează în mare măsură liberalizării preţurilor la energia electrică, care a contribuit cu 2,2 puncte procentuale la creşterea inflaţiei, majorării TVA, care a contribuit cu 1,6 la creşterea inflaţiei, şi majorării accizelor, care a contribuit cu 0,4% la inflaţie. Astfel, toate aceste trei măsuri, care au fost inevitabile pentru Guvern cu scopul reducerii deficitului, au contribuit la o creştere a inflaţiei de 4,2. Trebuie să avem răbdare ca naţiune şi să aşteptăm următoarele 12 luni până când acest efect se va disipa, deoarece în august, anul viitor, efectul acestor trei măsuri va dispărea, iar inflaţia va scădea net la aproximativ 4%. Oamenii trebuie să fie răbdători, să înţeleagă că va deveni mai suportabil. Va urma un alt şoc în aprilie 2026, când va avea loc liberalizarea preţurilor la gaze, iar impactul va fi probabil de aproximativ 0,6 asupra creşterii inflaţiei. Dar, per ansamblu, până în decembrie anul viitor, inflaţia ar trebui să scadă la aproximativ 3,5%, cu condiţia implementării complete a pachetului fiscal, inclusiv îngheţarea salariilor din sectorul public. Şi pentru că creşterea economică este atât de aproape de zero, nimeni nu vrea să fie învinovăţit pentru împingerea economiei în recesiune”, a spus Lazea, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, oficialul BNR a arătat că tarifele impuse de SUA vor determina, anual, o scădere a PIB de aproximativ 0,2 – 0,3%, nu foarte semnificativ în opinia sa.

„Trăim în vremuri nefericite, cu tarife în creştere şi cu o deglobalizare care prinde contur. Dar, la fel ca toate celelalte ţări din UE, România se confruntă cu tarife americane de 15% pentru toate produsele, cu excepţia oţelului şi aluminiului, pentru care tarifele sunt de 50%. În cazul nostru, acest lucru va duce la o scădere a PIB-ului anual de aproximativ 0,2 – 0,3% pe an, ceea ce nu este foarte semnificativ, în timp ce impactul tarifelor asupra inflaţiei ar putea fi neglijabil, deoarece importurile din Statele Unite nu vor fi supuse unor tarife mai mari. În acest sens, aş dori să laud abordarea doamnei Ursula von der Leyen şi a Comisiei Europene, care au fost foarte criticate. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi început un război tarifar cu administraţia americană. În contextul actual, cred că o cooperare sporită a României cu statele UE este singurul răspuns posibil împotriva opoziţiei naţionaliştilor şi populiştilor. În ceea ce priveşte domeniul apărării, România îşi revitalizează industria de apărare prin cooperarea cu diferiţi actori importanţi. De exemplu, cu firma turcească Otokar pentru vehicule blindate, cu firma italiană Leonardo pentru transportoare aeriene Spartan, cu firma germană Rheinmetall pentru praf de puşcă, precum şi pentru drone şi aşa mai departe. Cred că această revitalizare a industriei militare va impulsiona multe alte industrii, atât în amonte, cât şi în aval”, a subliniat Valentin Lazea.

Experţi de renume şi lideri din mediul de afaceri, reprezentanţi ai sectorului public din România şi din ţările din Europa de Sud-Est participă, în perioada 17 – 18 septembrie, la cea de-a doua ediţie a evenimentului Impact Bucharest.

Discuţiile din cele două zile de conferinţă vor fi axate pe teme precum: dezvoltare economică, inovaţie şi modul în care conectarea ecosistemelor locale, regionale şi globale poate aduce beneficii României.

De asemenea, pe agendă se vor regăsi subiecte diverse de la apărare şi securitate cibernetică, transformare sustenabilă, digitalizare, viitorul oraşelor, până la dezvoltarea economiei globale şi a sectorului bancar, leadership, sănătate, marketing şi comerţ digital.

Printre cei 200 de vorbitori, la eveniment se va afla şi fosta primă doamnă a SUA, Michelle Obama.

Te-ar mai putea interesa și
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Industria auto din România și din întreaga lume traversează una dintre cele mai complexe perioade din ultimele decenii. Presiunea exercitată de producătorii auto asupra costurilor,......
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor pozitive privind inflația făcute de Kevin Warsh
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor ...
După ce a atins miercuri un nou minim anual de 57.722 de dolari, bitcoin a înregistrat o ușoară revenire, care l-a readus ...
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu nicotină ZYN ca „produse din tutun cu risc modificat”
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu ...
Prin această decizie, ZYN devine primul produs din categoria pliculețelor cu nicotină care primește o astfel de autorizare, ...
Spania se aşteaptă să primească 100 de milioane de turişti în acest an
Spania se aşteaptă să primească 100 de milioane de turişti în acest an
Este posibil ca în acest an Spania să atragă 100 de milioane de turişti străini, numărul vizitatorilor fiind aşteptat ...