Lecţia dată de retailerii români lanţurilor internaţionale: Noua lege a hipermarketurilor se poate aplica fără mari probleme

Feliciu Paraschiv, proprietarul magazinelor Paco din Moldova, unul dintre cele mai ieftine lanţuri de supermarketuri din România, pune în aplicare prevederile noii legi a hipermarketurilor de mai mulţi ani, fără ca cineva să i-o ceară. Îşi plăteşte la două zile furnizorii şi a făcut din acest lucru un model de business care îi permite să aibă preţuri bune.
Alina Stanciu - mar, 14 iun. 2016, 21:04
Lecţia dată de retailerii români lanţurilor internaţionale: Noua lege a hipermarketurilor se poate aplica fără mari probleme

Feliciu Paraschiv, patronul lanţului de supermarketuri Paco din Moldova (Focşani şi Odobeşti), unul dintre cei mai ieftini comercianţi locali, transmite un mesaj dur lanţurilor internaţionale de retail. El spune că mare parte dintre prevederile noii legi a hipermarketurilor se pot pune în aplicare fără probleme, iar el face acest lucru de mai mulţi ani, fără ca legea să i-o ceară. Mai mult, aplicând aceste reguli, are preţuri mai bune decât lanţurile internaţionale. „În ceea ce priveşte termene de plată (care se vor reduce la 7 zile) noi achităm toată marfa a doua zi de la livrare. Nici nu contează ce scrie în contract, că trebuie să plăteşti la 90 de zile, daca tu plăteşti la două zile. S-a ajuns la termene de plată mari. Retailul este un mare balon de săpun. Termenele de plată au ajuns aşa de mari că, în unele cazuri, dacă vinzi toată marfa din unele magazine (ale unor lanţuri internaţionale – n.red) nu ai de unde să plăteşti toţi furnizorii”, a declarat Paraschiv în Camera Deputaţilor, în cadrul dezbaterii pe legea comerţului cu produse alimentare.

Acesta a mai adăugat că marile lanţuri de magazine îşi susţin extinderea cu banii de la furnizori. „Este un tăvălug mare în retail. Creditul furnizor nu este normal. S-a ajuns la 90 de zile, la 70 de zile”, a mai adăugat acesta.

Citeşte şi Legea hipermarketurilor se discută din nou în Parlament. Toţi cei implicaţi participă la dezbateri

Avem sufieciente produse româneşti?

În ceea ce priveşte procentul de 51% de produse alimentare asigurat de pe lanţul scurt care ar trebui să fie pe rafturile magazinelor, patronul Paco susţine că „va fi greu să o respectăm, dar încercăm”. „Noi lucrăm pe lanţul scurt de câţiva ani. Nu este nicio problemă. Lucrăm foarte bine cu producătorii români, dar, într-adevăr, avem manevrabilitate mai mare decât cei mari. Pentru ei este mai greu să asigure cantitatea necesară. Am înţeles că avem suficiente alimente încât să putem respecta procentul. Piaţa se va autoregla, astfel că, dacă va exista o cerere, este clar că în următorul an va fi cultivată o cantitate mai mare”, a declarat Paraschiv. El sugerează însă că în lege ar trebui să se stipuleze şi obligativitatea producătorilor de a ambala. „O singură rugăminte am. Cred că legea ar trebui să oblige producătorul să ambaleze corect produsele româneşti. Aici avem o mare problemă. Roşiile vin la baxuri de banane. Rog producătorii să le sorteze pe categorii, sa ni le dea pe loturi”, a mai spus retailerul.

Citeşte şi 51% din mâncarea vândută în magazine va fi românească. Legea hipermarketurilor a fost votată de Parlament

Probleme cu etichetarea?

În ceea ce priveşte noile prevederi legate de etichetare, patronul Paco susţine că, de fapt, problema este că laptele procesat în România nu este neapărat românesc, iar consumatorul este indus în eroare. „Pe partea de etichetare, la produsele lactate, adevărul este că nu se vinde lapte românesc în România, pentru că există produse de import despre care producătorii spun că sunt româneşti”, a adăugat acesta.

Paraschiv operează la ora actuală 7 magazine cu suprafeţe cuprinse între 300 şi 600 de mp. sub brandul Paco în oraşe precum Focşani şi Odobeşti. În 2013, ECONOMICA.NET scria despre acest retailer ca are preţuri mai bune decât lanţurile internaţionale.

Citeşte mai multe despre el AICI 

Ce adaosuri comerciale au magazinele româneşti

Retailerii locali prezenţi la dezbatere au ridicat şi problema adaosurilor comerciale care sunt, în unele cazuri, cu o singură cifră. „S-au vehiculat aici adaosuri comerciale foarte mari. Am 14 ani de activitate ca patron de hipermarket, iar adaosul comercial la produsele alimentare nu a depăşit în cazul meu 15% niciodată. Media per magazin este 17% şi aceasta din cauza concurenţei cu marile reţele de hipermarketurilor”, a declarat Liliana Zanfir, patroana lanţului de supermarketuri Zanfir. Familia de oameni de afaceri Zanfir are, de asemenea, şi un business în procesarea de carne de porc, fiind astfel şi furnizor al unor lanţuri internaţionale. „Noi procesăm carne de porc şi am dus produsele noastre în cinci reţele mari de hipermarketuri. La final de an, ne-am bucurat că am avut o cifră de afaceri mare, dar profitul a fost de 30.000 de lei net. Restul au fost bani pentru taxe, promovări şi aşa mai departe. De aceea cred că ceea ce spune producătorul român este adevărat”, a mai declarat aceasta.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski critică armatorii greci pentru că nu renunță să transporte maritim petrolul rusesc
Zelenski critică armatorii greci pentru că nu renunță să transporte maritim petrolul rusesc
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat marţi rolul companiilor greceşti în exportul petrolului rusesc, vorbind despre o situaţie care "nu corespunde interesele Europei",......
Ucraina le interzice bărbaților cu vârsta de încorporare să-și părăsească localitățile de reședință
Ucraina le interzice bărbaților cu vârsta de încorporare să-și părăsească localitățile de reședință
Ministerul ucrainean al Apărării le-a interzis bărbaţilor care au vârsta de încorporare în armată să-şi părăsească ...
Sovos își extinde parteneriatului cu PwC România pentru distribuirea soluției software pentru raportarea contabilă SAF-T
Sovos își extinde parteneriatului cu PwC România pentru distribuirea soluției software pentru raportarea contabilă SAF-T
Compania Sovos, furnizor global de software pentru taxe, își extinde parteneriatului cu PwC România, fapt ce va permite ...
Guvernul german a aprobat proiectul de lege prin care va putea interveni pentru a sprijini companiile energetice. Urmează votul în Parlament
Guvernul german a aprobat proiectul de lege prin care va putea interveni pentru a sprijini companiile energetice. Urmează ...
Guvernul german va avea puterea de a veni în sprijinul companiilor de utilităţi, conform unor propuneri legislative aprobată ...