Lecţie de spirit civic. O tânără care curăţa străzile a predat la poliţie un telefon găsit VIDEO

A crescut într-un orfelinat, trăieşte dintr-un salariu de nici 600 de lei, dar le-a dat o lecţie celor care au uitat ce înseamnă spirit civic. O tânără de 25 de ani, din Craiova, angajată a firmei de salubritate, a găsit un telefon mobil în timp ce dădea zăpada cu lopata. L-a dus la poliţie, aşa cum a mai procedat o dată, în luna octombrie, când a găsit un portofel în care se afla o sumă mai mare decât salariul ei.
Economica.net - S, 11 feb. 2012, 09:08

Brânduşa nu şi-a cunoscut părinţii. A crescut într-un orfelinat, până la 18 ani, când a fost nevoită să se descurce pe cont propriu. S-a angajat la salubritate, pe un salariu extrem de mic, dar în ciuda greutăţilor, a refuzat să fure sau să înşele.

„Am adunat zăpada şi am găsit plăsuţa şi am spus “Geta, eu trebuie să mă duc la poliţie, ca să ştie, l-o fi pierdut o doamnă sau un domn, trebuie să mă duc la poliţie, ca să îi dăm înapoi doamnei telefonul„, a spus Brânduşa Oiţă.

Poliţiştii au identificat-o pe proprietara telefonului şi au chemat-o la secţie.

„Mergeam cu fetiţa de la şcoală, m-am aplecat, atunci cred că a căzut plăsuţa cu telefonul. M-au sunat de la secţia de poliţie şi mi-au comunicat că cineva mi l-a găsit. Chiar nu mă aşteptam, mă bucur, nu credeam că mai există şi oameni din aceştia, care să facă astfel de lucruri„, a spus proprietara telefonului.

În luna octombrie, Brânduşa a găsit un portofel în care se aflau 600 de lei, mai mult decât câştigă ea lunar.

„Ne bucurăm că avem astfel de cetăţeni în urba noastră şi ne dorim ca şi pe viitor să ne întâlnim cu astfel de cazuri”, a declarat Amelia Căprărin, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

Brânduşa locuieşte împreună cu alţi tineri orfani într-un apartament închiriat de o fundaţie din Anglia. Lucrează de 7 ani la salubritate şi se întreţine singură.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile ...
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare......
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere și trei vicepremieri
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere ...
Conducerile PNL, USR şi UDMR au aprobat vineri programul de guvernare şi au validat listele de miniştri propuşi pentru ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- surse
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepţie, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ...
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Compania petrolieră italiană Eni a anunţat vineri că, din "solidaritate", va stabili un plafon de preţ la benzina şi ...