Lege carburanţi – Obligatoriu pentru companiile petroliere din Germania să demonstreze de ce au crescut preţurile (proiect de lege)

Lege carburanţi - criză petrol. Guvernul german va prezenta săptămâna aceasta Parlamentului un proiect de lege destinat înăspririi controalelor asupra preţurilor combustibililor, solicitând companiilor petroliere suspectate de creşterea exagerată a preţurilor să demonstreze că au acţionat "legal", informează AFP.
AGERPRES - mar, 17 mart. 2026, 15:11
Lege carburanţi - Obligatoriu pentru companiile petroliere din Germania să demonstreze de ce au crescut preţurile (proiect de lege)

Lege carburanţi – Autoritatea pentru Concurenţă din Germania îşi va consolida resursele pentru a” monitoriza şi opri rapid creşterea exagerată a preţurilor în sectorul comerţului angro”, a anunţat ministrul Economiei, Katherina Reiche, într-o conferinţă de presă organizată marţi.

Creşterea preţurilor carburanţilor, legată de închiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran, după ce a fost atacat de Israel şi Statele Unite, se resimte deosebit de acut în cea mai mare economie a Europei, care se confruntă deja cu o criză industrială persistentă şi tensiuni comerciale, scrie Agerpres.

Preţurile combustibililor la pompă „au crescut mult mai puternic decât media europeană”, iar sectorul „nu a oferit o explicaţie deosebit de convingătoare” pentru această creştere, a subliniat Katherina Reiche.

Cu noile măsuri, Autoritatea pentru Concurenţă din Germania va putea solicita companiilor petroliere, „în cazurile de suspiciune de abuz”, să dovedească faptul că au „acţionat legal” prezentând „preţurile lor şi modul în care sunt stabilite aceste preţuri”, a declarat ministrul Economiei. Prin această măsură, Guvernul speră să „crească transparenţa preţurilor”, dar şi să „intensifice concurenţa”, a adăugat oficialul.

Proiectul de lege urmează să fie examinat „în această săptămână” în primă lectură de către membrii Bundestagului, camera inferioară a Parlamentului german, publicarea textului fiind aşteptată „cel târziu la începutul lunii aprilie”.

Miercuri, Katherina Reiche a anunţat eliberarea unei părţi din rezervele strategice de combustibili ale Germaniei şi interdicţia ca benzinăriile să majoreze preţurile mai mult de o dată pe zi.

Ministrul german al Economiei a exclus, pentru moment, orice posibilă reducere a taxelor pe energie şi carbon, pentru a veni în ajutorul consumatorilor, subliniind necesitatea „menajării finanţelor publice”. Cu toate acestea, Reiche a sugerat că statul ar putea „returna” automobiliştilor orice venituri suplimentare din TVA, scrie Agerpres.

Chiar dacă Germania nu se confruntă în prezent cu „probleme de aprovizionare, (…) nefiind penurie de petrol, gaze sau benzină”, Guvernul analizează crearea unei rezerve strategice de gaze „sigure, separate de piaţă” pentru situaţii de urgenţă, a indicat Katherina Reiche. Acest proiect, care este în prezent în curs de evaluare la nivel de experţi, ar putea fi lansat pentru a avea un impact începând cu iarna viitoare.

Citeşte şi

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...