Legea defrişărilor – Comisia Europeană vrea amânarea cu încă un an a aplicării

Comisia Europeană a propus marţi amânarea cu încă un an a aplicării legii împotriva defrişărilor, noul termen de intrare în vigoare urmând să fie sfârşitul lui 2026, informează AFP.
AGERPRES - mar, 23 sept. 2025, 14:44
Legea defrişărilor - Comisia Europeană vrea amânarea cu încă un an a aplicării

Comisarul european pentru mediu, Jessica Roswall, a explicat presei că Uniunea Europeană are nevoie de mai mult timp pentru a asigura aplicabilitatea legii, scrie Agerpres.

Actul normativ, care după o primă amânare urma să se aplice de la sfârşitul acestui an, a fost criticat de mai multe ţări, printre care Statele Unite, Brazilia şi Indonezia.

Cu Indonezia, UE a încheiat chiar marţi un acord de liber schimb, ocazie cu care ministrul indonezian al economiei, Airalngga Hartarto, a declarat că comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, i-a promis un „tratament special” în privinţa politicii forestiere. Negocierile pentru acord au durat mult, printre altele, din cauza legii respective, care ar fi vizat producţia de ulei de palmier a Indoneziei.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...