Legea islamică va sta la baza legislaţiei Libiei: Orice lege care va încălca sharia va fi nulă

Preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) Mustafa Abdeljalil a reiterat duminică la Benghazi, unde a fost proclamată "eliberarea" Libiei, că legislaţia ţării se va fonda pe sharia (legea islamică).
Economica.net - D, 23 oct. 2011, 18:52

„În calitate de ţară islamică, am adoptat sharia ca lege esenţială şi orice lege care va încălca sharia va fi nulă din punct de vedere legal şi neavenită”, a declarat Abdeljalil în faţa a zeci de mii de persoane reunite pentru o ceremonie de proclamare a „eliberării” ţării.

La jumătatea lui septembrie, liderul autorităţilor de tranziţie afirmase deja că islamul va fi principala sursă a legislaţiei în noua Libie, respingând însă orice „ideologie extremistă”.

Duminică, el a citat ca exemplu legea privind divorţul şi căsătoria care, în timpul regimului lui Muammar Kadhafi, interzicea poligamia şi autoriza divorţul.

„De exemplu, legea privind divorţul şi căsătoria (…) această lege este contrară sharia şi nu mai este în vigoare”, a declarat Abdeljalil.

El a anunţat, de asemenea, deschiderea băncilor islamice în Libia, care conform legii islamice interzic orice dobândă.

„Există intenţii bune în spatele reglementării legii privind băncile. Vom încerca în special să înfiinţăm bănci islamice care (…) vor interzice dobânda excesivă pe viitor, conform tradiţiei islamice”, a declarat e

Te-ar mai putea interesa și
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-şi......
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), ...
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...