Legea Picnicului a primit undă verde din partea Comisiei de Mediu a Camerei Deputaţilor

Legea Picnicului  a trecut și de Comisia de Administrație Publică și Protecția Mediului, din Cameră Deputaților, cu doar două abțineri.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 08:44

Legea, care este un proiect inițiat și susținut de Asociația Green Revolution, împreună cu patru parlamentari, Sulfina Barbu, deputat PDL, Carmen Moldovan, deputat PSD, Adriana Saftoiu, deputat PNL, Attila Korodi, deputat UDMR, urmează să fie trimisă în plenul Camerei Deputaților pentru votul final.

După raportul Comisiei, legea va ajunge pe masa Biroului Permanent care o va programa pentru dezbateri și, respectiv, vot final, cel mai probabil săptămâna viitoare.

„Ma bucur că legea a primit undă verde de la colegii mei din Comisie. Este o lege de suflet pentru mine, prin care sperăm că vom schimbă România, că o vom face mai curată. Legea Picnicului este o lege pentru cei care iubesc picnicul, dar, în aceeași măsură, și România curata”, a declarat pentru Green Report, Carmen Moldovan, deputat PSD.

„Le mulțumim celor patru parlamentari pentru sprijinul acordat realizării și promovării Legii Picnicului. Credem că această inițiativă va reuși să reducă poluarea cauzată de picnic și, în același timp, va reuși să-i educe pe români să aibă o mai mare grijă cu ceea ce lasă în urmă atunci când ies la iarbă verde”, a declarat Raluca Fiser, președintele Asociației Green Revolution.

„Aceasta decizie confirmă pregătirea minuțioasă a proiectului de lege și sunt convins că, după votul final, sper eu, majoritar, al plenului, autoritățile locale vor avea un instrument eficient pentru a menține în condiții bune zonele de recreere”, a spus Attila Korodi, deputat UDMR.

Legea Picnicului, primul proiect Green Politics. Citeşte mai mult pe green-report.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...