Legea salarizării – Sindicatele din Educaţie au respins ultima variantă a proiectului

Federaţiile sindicale din educaţie au respins miercuri ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar, şi consideră că întreaga anexă privitoare la învăţământ demonstrează "desconsiderarea" personalului din acest domeniu.
AGERPRES - mie, 26 aug. 2026, 12:29
Legea salarizării - Sindicatele din Educaţie au respins ultima variantă a proiectului

„Federaţiile sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învăţământ preuniversitar şi superior – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’, Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’, – afiliate confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional C.S.D.R, C.N.S.L.R. – FRĂŢIA şi Cartel Alfa, resping categoric ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar”, au transmis cele trei federaţii într-un comunicat remis presei.

În opinia reprezentanţilor celor trei federaţii, propunerea de introducere a unei indemnizaţii „de senioritate” este umilitoare, iar întreaga anexă privitoare la învăţământ, „în care nu se regăsesc propunerile argumentate ale organizaţiilor sindicale”, demonstrează desconsiderarea personalului din educaţie, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel național....
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Atunci când o mașină se oprește în timpul unei călătorii, problema rareori se rezumă doar la o defecțiune tehnică. ...
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, ...
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant se vor deschide în mallul Sun Plaza din București, în urma unei modernizări de 100 de milioane ...