Lenovo dezminte că ar fi interesat de achiziţionarea Nokia

Grupul chinez Lenovo, al doilea furnizor de computere personale din lume, a negat miercuri speculaţiile de pe piaţă care susţin că este interesat în achiziţionarea companiei finlandeze Nokia, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 01 aug. 2012, 21:01
Lenovo dezminte că ar fi interesat de achiziţionarea Nokia

„Trebuie să fie o glumă. Nu se desfăşoară nici un fel de negocieri”, a afirmat Gianfranco Lanci, şeful operaţiunilor Lenovo din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

La bursa din Helsinki acţiunile Nokia au crescut cu 17% în urma speculaţiilor de pe piaţă că Lenovo este interesat de achiziţionarea companiei finlandeze. După declaraţiile lui Gianfranco Lanci acţiunile Nokia au început să scadă.

„Sincer, sunt surprins că oamenii chiar cred că există o astfel de posibilitate. S-ar cheltui foarte mulţi bani cumpărând ceva ce nu aparţine de linia de bază a afacerilor Lenovo. Mai probabilă ar fi o colaborare sau cooperare între cele două companii”, a declarat un bancher din Hong Kong.

Reprezentanţii Nokia nu au comentat informaţia.

Din februarie acţiunile companiei finlandeze au scăzut la bursă cu peste 70% şi au existat diverse speculaţii privind companiile interesate în preluarea Nokia.

În 14 iunie Nokia a anunţat că are de gând să elimine alte 10.000 de locuri de muncă la nivel global până la finele lui 2013 iar în urma renunţării la anumite proiecte de cercetare dezvoltate, va închide uzinele de la Ulm (Germania), Burnaby (Canada) şi Salo (Finlanda). De asemenea, Nokia a confirmat că a convenit vânzarea diviziei sale de telefoane de lux Vertu către fondul european de investiţii EQT VI, fără a preciza valoarea tranzacţiei. Nokia va păstra o participaţie de 10% la Vertu, companie înfiinţată în 1998 pentru a produce telefoane mobile şi accesorii de lux.

Anul trecut Nokia a decis să închidă fabrica din localitatea Jucu din judeţul Cluj, după ce a investit 60 de milioane de euro în această întreprindere inaugurată în 2008.

 

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump vrea să-i înlocuiască pe camionagiii proveniţi din rândul migranţilor ilegali cu veterani ai armatei
Donald Trump vrea să-i înlocuiască pe camionagiii proveniţi din rândul migranţilor ilegali cu veterani ai armatei
Preşedintele american Donald Trump a prezentat joi un plan ce are în vedere înlocuirea şoferilor de camion ce provin din rândul migranţilor ilegali cu veterani ai armatei, informează EFE....
Eurostat: Rata inflaţiei a urcat până la 2,9% în iulie, sporind şansele ca BCE să majoreze dobânda
Eurostat: Rata inflaţiei a urcat până la 2,9% în iulie, sporind şansele ca BCE să majoreze dobânda
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat până la 2,9% în iulie, de la 2,8% luna precedentă, în linie cu previziunile ...
Românii mai au bani. Plasamente de aproape 1 miliard de lei într-o singură lună în fonduri de investiții. Record istoric la numărul investitorilor
Românii mai au bani. Plasamente de aproape 1 miliard de lei într-o singură lună în fonduri de investiții. Record istoric ...
Peste 1,3 milioane de români își investesc economiile prin fonduri locale sau internaționale, acesta fiind un record ...
Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est al NATO din Europa centrală va avea în frunte în premieră un militar ungar
Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est al NATO din Europa centrală va avea în frunte în premieră un militar ...
Generalul-maior Laszlo Antal a devenit primul comandant ungar al Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est al NATO ...