A doua şedinţă consecutivă cu euro la 4,47 lei – curs BNR 19.07.2016

Economica.net
19 07. 2016
euro_6790987654321234567_90693500

Euro rămâne la 4,47 lei, aproape de cursul de ieri anunţat de BNR când moneda europeană a atins cel mai scăzut nivel în faţa leului, din 27 aprilie 2016, minimul ultimelor două luni şi jumătate: 4,4649 lei. Pe 16 iunie, moneda europeană a atins maximul ultimilor doi ani şi patru luni: 4,5396 lei. Mai precis, euro nu mai atinsese o valoare atât de ridicată în faţa leului din 27 ianuarie 2014 când BNR a anunţat un curs de 4,5400 lei.

Dolarul rămâne la 4,04 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Pe 27 iunie, moneda americană a atins maximul ultimelor trei luni şi trei săptămâni: 4.0924. Pe 24 iunie, după anunţarea rezultatelor referendumului din Marea Britanie, dolarul a crescut puternic cu 10 bani (2,69%) la 4,07 lei, faţă de 3,96 lei, cursul din ziua precedentă.

Francul rămâne la 4,11 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Vineri, moneda elveţiană a atins minimul ultimei luni. Mai precis, francul nu a mai atins un nivel atât de scăzut în faţa leului din 7 iunie 2016. Pe 27 iunie, moneda elveţiană a atins maximul ultimelor 11 luni: 4,1990 lei. Mai precis, francul nu a mai atins o valoare atât de ridicată din 24 iulie 2015 când BNR a anunţat un curs de 4,2042 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4706 lei/euro, 4,1141 lei/franc elveţian şi 4,0474 lei/dolar.